Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Ioan 17:3 - Biblia în versuri 2014

3 Și ce-i veșnica viață? Iată: Este-a Te ști pe Tine, Tată, Precum și pe Hristos Iisus, Cari, la porunca Ta, S-a dus,

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

3 Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe Care L-ai trimis Tu.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Iar viața eternă este aceasta: să Te cunoască pe Tine – unicul Dumnezeu real – și să Îl cunoască pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Iar viața veșnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Română Noul Testament Interconfesional 2009

3 Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Cel pe care L-ai trimis, pe Iisus Hristos.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Ioan 17:3
52 Iomraidhean Croise  

Iar ție, Solomon, doresc, Un sfat să îți mai dăruiesc: Învață să-L cunoști, mereu, Pe-al tatălui tău Dumnezeu. Din inimă să Îi slujești, Poruncile-I să le păzești Cu suflet binevoitor, Mereu, în fața tuturor. Căci Domnu-i Cel cari cercetează În inimi, și care scrutează În ceea ce ne-nchipuim Și-n tot ceea ce ne gândim. Dacă tu Îl vei căuta, Aproape, El – mereu – va sta. O să se lase – să știi bine – Astfel, a fi găsit de tine. Dar dacă o să-L părăsești, Atuncea poți să te gândești Că lepădat vei fi, mereu, De către-al nostru Dumnezeu.


Mai multă vreme, Israel Fusese fără Domnul; el, Nici măcar preoți, n-a avut, Preoți care să fi putut Pe oameni ca să îi învețe Și-n lege să le dea povețe. Israeliții, la-nceput, Nici măcar lege n-au avut.


Toți oamenii din astă lume Care cunosc al Tău Sfânt Nume, Se-ncred în Tine, căci Tu ești Cel care nu îi părăsești Pe cei care Te-au căutat Și pe-a Ta cale au umblat!


Cel ce pe mine m-a găsit, Poate să fie fericit, Căci viața el o dobândește Și de la Dumnezeu, primește Bunăvoință. Dar greșesc


Apropiați-vă de Mine Și ascultați-Mă voi, bine! Nu în ascuns am cuvântat. Din timpurile vechi, am stat De față, când au început Aste lucrări de s-au făcut. Acuma, Domnul Dumnezeu, Pe mine m-a trimis, iar eu, De Duhul Său sunt însoțit.


El va vedea ce a rodit Sufletul Său, când a murit Și se va-nviora astfel. Prin cunoștința-aflată-n El, Al Meu Rob, Cel neprihănit, Pe mulți, îi va fi rânduit La starea care e cerută, Care-i lui Dumnezeu plăcută, Și va lua asupra Lui, Nelegiuirea omului.


„Duhul Domnului Dumnezeu E peste Mine, tot mereu, Căci El M-a uns, ca să Mă duc În lume, bune vești s-aduc Celor sărmani și chinuiți, Celor ce sunt nenorociți. Domnul, atunci când M-a trimis Să vin pe-acest pământ, Mi-a zis Să-l vindec pe acela care O inimă zdrobită are, Să dau de veste robilor Că-i ceasul slobozirii lor Și să dau izbăvire-apoi Celor ce sunt prinși de război.


Dar Domnul este Dumnezeu, Căci El este Cel viu, mereu. El este Cel adevărat Și este veșnic Împărat. Dacă Se mânie Preasfântul, Va tremura întreg pământul Și neamurile au să fie Lovite de a Lui urgie, Iar pe pământ nici un om nu-i, Să sufere urgia Lui.”


Să căutăm ca să Îl știm Pe Domnul! Căci El Se ivește, Asemeni zorilor. Sosește La fel ca ploile ce sânt, În primăvară, pe pământ!”


„Dacă vreun copilaș, cândva, Primit va fi de cineva, În casă, în Numele Meu, Acolo voi intra și Eu. Atunci, în acea casă, vine Și Cel ce M-a trimis pe Mine.”


„Dacă, acest copil, cumva, Primit va fi, de cineva, În casă, în Numele Meu, Acolo voi intra și Eu; Astfel, în casa ‘ceea, vine Cel care M-a trimis pe Mine. Aflați dar, că acela care Este mai mic, e cel mai mare.”


Atuncea, cum de afirmați Că Eu hulesc – Eu, Cel sfințit De Tatăl, Eu care-am venit În lume, căci El M-a trimis, Cum prin Scripturi vi s-a promis?! Și-aceasta, doar pentru că Eu Zic: „Fiu Îi sunt, lui Dumnezeu”!


Știam că Tu, neîncetat, M-asculți, dar Eu așa vorbesc, Norodului să-i dovedesc, Că Tu, pe Mine, M-ai trimis.”


Acel Mângâietor, pe care, Tatăl Îl va trimite, are A vă-nvăța tot și, mereu, Va aminti de ce-am spus Eu.


În lume, așa cum am zis, Și Eu, la rându-Mi, i-am trimis, Pe ei, în lume. Mă sfințesc


Pentru ei, Tată, Mă rog Ție, Căci vreau – ca ei – una să fie, Așa precum Tu ești în Mine – La fel cum și Eu sunt în Tine – Pentru-a putea și ei, apoi, Să fie tot una, cu Noi, Să creadă lumea, ce am zis, Când spus-am că Tu M-ai trimis.


Eu sunt în ei, iar Tu în Mine. Astfel, în chip desăvârșit, Ei vor fi una, negreșit, Iar lumea ști-va că Eu sânt Trimis de Tine, pe pământ Și că, pe ei, i-ai îndrăgit, Cum și pe Mine, M-ai iubit.


Neprihănitule-al Meu Tată, Că lumea nu Te-a cunoscut, Ci numai Eu, doar, Te-am știut; Însă, acum, și ei știu bine, Că sunt trimis, aici, de Tine.


Le-am dat, ceea ce am adus: Cuvintele ce Mi le-ai spus. Ei au știut, când le-au primit, Că, de la Tine, am ieșit Și au crezut, precum le-am zis, Că Tu, în lume, M-ai trimis.


Prin Fiul Său, Dumnezeu vrea Ca mântuire să îi dea, Lumii – acesta-i al Său țel – Nu să o judece, prin El.


Cel cari, de Domnul, e trimis, Spune ceea ce El I-a zis. Doar adevăr, are în gură, Căci Domnul nu-i dă, cu măsură, Din Duhul Sfânt. El Îl iubește


Cum credeți voi, care umblați Doar după slava ce vi-o dați Unii la alții, tot mereu? De ce, slava lui Dumnezeu, Nu încercați să o găsiți?


După cum Tatăl – care-I viu – Pe Mine, M-a trimis, să viu La voi, și precum dovedesc Că Eu – prin Tatăl Meu – trăiesc, La fel va fi cu orișicine Care Mă va mânca, pe Mine: Prin Mine, are să trăiască.


Eu însă-L știu, Eu L-am văzut, Eu Îl cunosc, căci Eu sunt Cel Care venit-am de la El, Pentru că Eu – cum am mai zis – La voi, de El am fost trimis.”


Ei întrebară, de îndată: „Dar unde este al Tău Tată?” Iisus răspunse-atunci: „Vedeți? Pe Mine nu Mă cunoașteți Și nu-L cunoașteți, nici atât, Pe Tatăl Meu. Numaidecât, Pe Mine, de Mă cunoșteați, Și pe-al Meu Tată Îl știați.”


Veniți-vă, acum, în fire, Treziți-vă, din amorțire Și, ne-ncetat, să vă păziți, Ca să nu mai păcătuiți! Căci unii, dintre voi – zic eu – Nu Îl cunosc pe Dumnezeu, Iar lucrul pe cari vi l-am zis E, spre rușinea voastră, scris.”


Acuma dar, despre mâncare, Din toate lucrurile care, La idoli, au ajuns jertfite, Vă voi da sfaturi, potrivite. Deci, fiți atenți, la ce vă zic: Un idol nu este nimic, Căci doar un singur Dumnezeu Există și va fi, mereu.


Căci Dumnezeu, Cel care-a zis – Precum e, în Scriptură, scris – Luminii, ca „să lumineze Și, bezna, să o-ndepărteze”, În inimă, ne-a luminat, Ca noi să fim, neîncetat, În așa fel, încât, mereu, Lumina, de la Dumnezeu – Lumina cunoștinței Lui Și-a slavei Dumnezeului Care se află-n ceruri, sus – Să strălucească, în Iisus, Să-I lumineze a Sa față, Ca zorile, dând lumii, viață.”


Cu o dorință de nespus, Cătam să Îl cunosc, pe El, Și să-nțeleg apoi, astfel, Puterea învierii Lui; Cu suferința Domnului, Voiam să fiu, în părtășie, Și-asemeni Lui, moartea să-mi fie.


Ba și acum, când le privesc, Tot pierdere, le socotesc, Față de-un preț nespus de mare, Pe cari cunoașterea îl are, A Domnului meu Cel de Sus, Cari este chiar Hristos Iisus. Doar pentru El, pierdut-am toate Și am ajuns a le socoate, Drept un nimic, drept un gunoi, Să pot a-L câștiga apoi, Chiar pe Hristos și, negreșit,


Căci însuși ei mărturisesc, Atuncea când istorisesc, De ce primire, ne-ați făcut, De felu-n care ați știut Ca, de la idoli, înapoi, Să vă întoarceți, iar apoi, Să Îl slujiți, neîncetat, Pe Cel ce-i viu și-adevărat – Care e singur Dumnezeu –


În flăcările focului, Să-i pedepsească pe cei care N-au vrut să-I deie ascultare, Lui Dumnezeu – chemării Lui – Și Evangheliei Domnului Iisus Hristos. De-aceea, ei,


„De-aceea dar, frați sfinți, voi care, Parte aveți de-acea chemare, Pe cari, din ceruri, o primiți, Vă rog, ca să vă ațintiți Privirile, către Cel care Apostol e și Preot Mare. Pentru mărturisirea noastră, Întoarceți-vă fața voastră, Mereu dar, spre Iisus Hristos,


Harul și pacea să vă fie, În vremile ce au să vie, Sporite, prin cunoașterea Lui Dumnezeu și-asemenea, Prin cea a lui Hristos Iisus, Al nostru Domn, din cer, de sus!


Puterea Lui, dumnezeiască, Putut-a să ne dăruiască Totul – în ceea ce privea Viața și-apoi, evlavia – Doar prin cunoașterea Celui Cari, prin puterea slavei Lui, La El, acuma, ne-a chemat


Când, din belșug, veți avea voi, Aceste lucruri, ele-apoi N-au să vă lase ca să fiți Leneși, sau să vă dovediți Neroditori dar, cu privință La o deplină cunoștință A Domnului Hristos Iisus.


Căci viața – daru-acesta sfânt – Acuma, fost-a arătată, Iar noi, care-am văzut-o, iată Că despre ea, mărturisim Și, tuturora, vă vestim De viața veșnică, aflată, La Tatăl – nouă – arătată;


Deci ce-am văzut și-am auzit, Și vouă v-am împărtășit, Ca astfel, să puteți și voi În părtășie-a fi, cu noi. Toată această părtășie, Cu Tatăl, trebuie să fie Și cu al Său Fiu – cum am spus – Cu Domnul nost’, Hristos Iisus.


Acel care-n ăst fel vorbește, Tăgăduind pe Fiu, nu are Pe Tatăl; dar acela care, Pe Fiul L-a mărturisit, Are pe Tatăl, negreșit.


Noi, însă, suntem, fiecare, Din Dumnezeu. Deci tot mereu, Cei care sunt din Dumnezeu, Au să ne-asculte. Să știți bine, Că nu ne-ascultă orișicine. Aceia care, pe pământ, Nu sunt ai Tatălui Cel Sfânt, N-au să ne-asculte. În ăst fel, Cunoaștem duhul cel mișel, Al rătăcirii și-al celui Care-i al adevărului.


Noi știm că Fiul Domnului S-a pogorât din cerul Lui, Iar când, la noi, El a venit, Pricepere ne-a dăruit Și, să-L cunoaștem, ne-a-nvățat, Pe Cel cari e adevărat. Acum, noi ne aflăm în El: Suntem cu toții, în Acel Care-i adevărat, de sus, Adică, în Hristos Iisus – În Fiul care-i Dumnezeu Și-i viață veșnică, mereu.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan