„Iată dar că trimite-voi Pe al Meu sol care, apoi, Calea are să-Mi pregătească. Deodată are să sosească Domnul, Cel așteptat de voi, Intrând în Templul Său apoi. El este Solul Meu Cel Sfânt, E Solul Cel de legământ, Pe care voi Îl căutați Și Îl doriți și-L așteptați. Iată-L, vine biruitor!” – Zice Domnul oștirilor.
Ioan – când a mărturisit – Spusese: „Despre El, mereu, V-am tot vorbit, într-una, eu: „Acel, care în urmă-mi vine, E mai ‘nainte decât mine, Căci El era de la-nceput, Drept primul care-a fost născut.
Iată ce a mărturisit Ioan, atunci, când au venit – La el – și preoți și Leviți, De la Ierusalim sosiți, Ca să-l întrebe: „Cine ești?”. Când i-a văzut pe toți acești,
„Vă spun dar, s-aveți cunoștință: A botezat spre pocăință Ioan, și-a zis ca orișicine, Să creadă-n Cel ce-n urmă-i vine – Deci în Iisus – dragii mei frați.”
În felu-acesta, sunt dator Ca să descopăr, tuturor, Isprăvnicia nepătrunsă, A tainei care-a fost ascunsă, În veacurile ce-au trecut, În Dumnezeu, de la-nceput, Adică în Acel, prin care, S-a făcut tot ce e sub soare;
Nici o întârziere nu-i, În ce urmează-a fi-mplinit, Din ceea ce-a făgăduit, Căci nu-ntârzie niciodată – Precum cred unii – ci arată Doar îndelunga Lui răbdare, Avută pentru fiecare. El vrea, ca nimeni să nu piară – Nimeni să nu rămână-afară – Dorind ca orișice ființă Să vină către pocăință.