Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Iacov 2:6 - Biblia în versuri 2014

6 Iar voi – precum o dovediți – Pe cel sărac, îl înjosiți! Dar nu bogații sunt cei care, Vă asupresc, fără-ncetare? Și nu ei vă târăsc, pe voi, Pe la judecători, apoi?

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

6 Însă voi l-ați disprețuit pe cel sărac! Oare nu cei bogați vă asupresc și vă târăsc prin tribunale?

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 Dar voi ați desconsiderat pe cel sărac! Oare nu bogații vă exploatează și vă determină să ajungeți în tribunale?

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Dar voi l-ați nesocotit pe cel sărac! Oare nu bogații sunt cei care vă asupresc și vă târăsc prin tribunale?

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Română Noul Testament Interconfesional 2009

6 Iar voi nu l-aţi cinstit şi pe cel sărac. Oare nu bogaţii vă asupresc şi nu ei vă târăsc prin judecătorii?

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 Și voi înjosiți pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc și vă târăsc înaintea judecătoriilor?

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Iacov 2:6
38 Iomraidhean Croise  

Căci pe săraci i-a asuprit Și-apoi să piară i-a lăsat; Chiar casele, le-a dărâmat, Însă nici una, n-a făcut.


Se-ndoaie – ba s-a și plecat – Și caută, fără-ncetare, Pe cei săraci să-i prindă-n gheare!


Dar Tu vezi tot, căci Tu privești Necazurile, suferința, Și doar Tu, Doamne, ai putința Să iei în mâini pricina lor. Tu ești nădejdea tuturor. În Tine, cel ce s-a vădit Precum că e nenorocit, Și-a pus toată nădejdea lui. De-asemenea, orfanului, Mereu îi dai sprijinul Tău.


Cel ce e rău, necontenit, Pe cel ce e nenorocit, Plin de mândrie-l urmărește. Neîncetat, curse urzește, În cari drept jertfă au să cadă Mereu, nenorociții, pradă.


La pândă șade – lângă sate – Și caută, neîncetat, Să-l piardă pe nevinovat, În locuri dosnice pitit. Ai săi ochi, pe nenorocit, Întotdeauna îl pândesc Și pas cu pas îl urmăresc.


„Iată, pe cei nenorociți, Văzutu-i-am din cerul Meu, Cât au ajuns de asupriți, Și cum săracii gem mereu. De-aceea Mă ridic, îndată” – Domnul a zis – „iar Eu voiesc, Pe toți obijduiții – iată – Acuma să îi mântuiesc!”


Râdeți dar, de nădejdea care Omul nenorocit o are… Scăparea lui, însă, mereu, Se află doar la Dumnezeu.


Când pe sărac îl asuprești, Pe Ziditor Îl înjosești; Când ești milos cu cel lipsit, Pe Dumnezeu tu L-ai cinstit.


Omul care-l batjocorește Pe cel sărac, Îl înjosește Pe-Acela care l-a zidit. Nu va scăpa nepedepsit Cel care află fericire Atunci când, în nenorocire, Se află cineva căzut.


Săracul va vorbi rugând; Însă bogatul – răspunzând – Asprime-n vorba sa va pune.


De cineva îl asuprește Pe cel sărac când își dorește Ca avuția să-și sporească, Acela o să sărăcească, Căci va plăti, neîncetat, Unuia care-i mai bogat.


Bogatul, pe sărac, strunește; Cel cari cu împrumut primește, E rob celui care i-a dat.


Când cel sărac e jefuit În țară și năpăstuit E chiar în al dreptății nume, Să nu te miri! Așa-i în lume! Peste acela ce e mare, Veghează altul, mult mai tare, Iar peste toți este mereu – În ceruri – Domnul Dumnezeu.


De oameni e disprețuit. Om al durerii S-a vădit, Cu chinurile învățat. Atât dispreț a îndurat, Încât nici măcar nu puteai Să Îl privești, ci-ți întorceai Privirea de la El, iar noi Nu L-am luat în seamă-apoi.


„Juncane din Basan, luați Seama acum și ascultați – Pe muntele Samariei – Acest cuvânt, căci pe toți cei Ce sunt săraci îi asupriți, Pe cei în lipsă îi zdrobiți, Iar soților voști’ le-ați cerut Și-ați zis: „Dați-ne de băut!”


Pentru că în picioare, voi Călcați pe cel sărac și-apoi – După ce v-ați purtat astfel – Luați și grâul de la el, Iată dar ce o să pățiți: Degeaba, case vă zidiți Din pietrele cele cioplite, Căci n-au să fie locuite! Măcar că vii bune aveți, Din vinul lor, nu o să beți!


Săgețile Ți le-ai zvârlit În capetele celor cari Se dovedesc a fi mai mari, Când peste mine năvălesc Ca și furtuna, căci voiesc Să mă alunge de pe glie Cu țipete de bucurie, De parcă l-ar fi înghițit Pe cel ce e nenorocit Și e-n al său culcuș aflat.


Pe văduve le ocrotiți! Pe cei orfani nu-i asupriți, Nici pe săracul de la voi Și nici pe cel străin apoi! Nimeni să nu gândească rău, În inimă, de frate’ său!


Este un drac?” „N-am drac”, a spus Către Iudei, Domnul Iisus, „Ci Îl cinstesc, pe Tatăl Meu. Voi, însă, nu Mă cinstiți. Eu


Iudei-atunci s-au mâniat Și, grabnic, au întărâtat Pe toți fruntașii, din cetate; De-asemeni, fură-ntărâtate Femeile cucernice, Cu vază, și puternice. Astfel, cu toții au stârnit Prigoana, și i-au izgonit, Iute, din ale lor hotare Pe Pavel și Barnaba, care


Furioși, pentru că nu-i aflară, Pe Iason, ei îl înhățară Și pe câțiva frați. I-au luat Și-n grabă i-au înfățișat, ‘Naintea dregătorilor, Strigând apoi, în fața lor: „Oameni-acești-au răscolit Întreaga lume, și-au venit, Acum, și-aici! După cum știți,


Când, în Ahaia, Galion Ocârmuia, la unison, Iudeii, toți, s-au răsculat; Pe Pavel, ei l-au înhățat Și l-au târât apoi, pe dată, La scaunul de judecată,


Saul, cu împuternicire De la cei mari, prăpăd făcea, Printre creștini. El pătrundea, În ale lor case, luând – Cu sila – și întemnițând, Atât bărbați, cât și femei.


Dar oare, case, nu aveți, Ca să mâncați, ori ca să beți? Sau arătați dispreț, mereu, Bisericii lui Dumnezeu? Ori vreți să-i rușinați dar, voi, Pe cei cari n-au nimic, apoi? Și-atunci, ce vreți ca să mai zic? Nu pot să vă mai spun nimic! Ori laudele-mi așteptați? Dar nu puteți fi lăudați, Pentru că, din astă privință, Mie îmi e, cu neputință.


Voi veți privi, cu bunătate, Spre cel cu hainele bogate; Apoi, o să îi spuneți: „Hai, În locu-acesta, ca să stai!”; Îi veți da cinste și onoare, În timp ce, „Tu stai în picioare”, Sau „La picioare să îmi stai, Căci ăsta-i locul ce îl ai”, Veți spune omului sărac, Înfășurat doar într-un sac.


Nu i-ați plătit pe lucrători, Care-au trudit la secerat, Pe-al vost’ ogor: i-ați înșelat Când fost-a vorba de plătit. Această plată, negreșit, În contra voastră, strigă-acum. Pedeapsa voastră e pe drum. Iată, Domnul oștirilor – Plânsul secerătorilor – Din cortul Său, l-a auzit.


Pe omul cel neprihănit, Cari nu vi s-a împotrivit, L-ați osândit, atuncea, voi, Și, omorât, a fost apoi!


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan