Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Fapte 7:25 - Biblia în versuri 2014

25 Cum că ai săi frați vor vedea Că, Domnul Dumnezeu, prin el, Va izbăvi pe Israel – Prin brațul său. Dar n-au văzut Și, să priceapă, n-au putut.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

25 Credea că frații săi vor înțelege că Dumnezeu le va da eliberarea prin mâna lui, însă ei n-au înțeles.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

25 Credea că frații lui vor realiza că Dumnezeu urma să Se folosească de el ca să îi elibereze. Dar ei nu au înțeles acest lucru.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

25 De fapt, credea că frații lui vor fi înțeles că Dumnezeu le-a dat salvarea prin mâna lui. Dar ei n-au înțeles.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Română Noul Testament Interconfesional 2009

25 Se gândea că fraţii săi înţeleg că, prin mâna lui, Dumnezeu le dă libertatea, dar ei n-au priceput.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

25 Credea că frații lui vor pricepe că Dumnezeu, prin mâna lui, le va da izbăvirea, dar n-au priceput.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Fapte 7:25
20 Iomraidhean Croise  

Peste oștire, căpitan – În Siria – era Naman. Bine văzut el să vădea Și-n mare cinste se găsea, Căci Domnul – după cum voise – Pe Sirieni îi izbăvise Prin mâna omului acel. Cu toate-acestea însă, el, De lepră, a ajuns, lovit.


Când în Egipt au locuit, Părinții noști’ nu s-au gândit La semnele ce le făceai Și la-ndurarea ce-o aveai Față de ei. Răuvoitor, Precum și neascultător – La Marea Roșie aflat – Poporul nost’ s-a aratat.


Atuncea, Moise s-a uitat În jur, iar când a constatat Că-i singur, el s-a repezit La Egiptean și l-a lovit, Furios, până când l-a răpus. După aceea, el l-a dus Și în nisip l-a îngropat. Apoi, spre casă, a plecat.


Discipolii nu-nțelegeau Cuvintele-I, dar nu-ndrăzneau Să Îl întrebe deslușit, Fiindcă teama i-a oprit.


Discipolii nu-nțelegeau Nimic, din ceea ce-auzeau, Pentru că vorba-I tâlcuită, Lor, le fusese tăinuită.


Dar vorbele-I, nu-I pricepeau, Fiindu-le acoperit Al Său cuvânt; n-au îndrăznit, Nimic a-L întreba, căci teamă, La toți le-a fost, de bună seamă.


După venirea lor, pe dată, Biserica fu adunată, Și-n urmă, ei au povestit, Tot ceea ce a-nfăptuit Domnul, prin ei, când – la credință – El a găsit de cuviință, Ca și pe Neamuri, să le cheme.


Când, în Ierusalim, intrară, Apostoli-i întâmpinară, Prezbiterii, și-a mai venit Biserica. Ei le-au vorbit Despre tot ce s-a petrecut, Și despre ceea ce-a făcut – În orice loc – Domnul, prin ei.


Petru, atunci, când a văzut Că multă vorbă s-a iscat, Se ridică și-a cuvântat: „Iată, dragi frați, cuvântul meu: De-un timp încoace, Dumnezeu, Știți că alegere-ntre voi Făcut-a, chiar aici, la noi, Ca Neamurile câte sânt, Al Evangheliei cuvânt, Să-l poată auzi, prin mine, Și să îl creadă. Știți prea bine


După ce ziua bună-am dat, Pavel, pe larg, le-a povestit Tot ceea ce a-nfăptuit, Când, printre Neamuri, s-a aflat, Domnul, prin slujba ce i-a dat.


Robi, în Egipt. El a văzut Cum unuia i s-a făcut O nedreptate. Imediat, Parte-i luă și-a răzbunat Pe cel ce fost-a asuprit: Pe Egiptean, el l-a lovit Și l-a ucis. Moise gândea,


A doua zi, când se aflau Ei, între ei, și se băteau, Moise-a venit și i-a-ndemnat, La pace. El a cuvântat: „Măi oameni, dar voi, frați, sunteți! Atunci, cum oare, de puteți, Unul cu altul, răi, să fiți, Încât să vă nedreptățiți?!”


N-aș îndrăzni să pomenesc Un lucru, ce n-a fost făcut, Chiar de Hristos, de la-nceput – Prin mine – spre-a aduce-astfel, La ascultare, pentru El, Pe orice Neam, de pe pământ: Fie prin faptă sau cuvânt,


Prin harul Său, sunt, astăzi, eu, Ceea ce sunt. Iar harul Lui, Aflați dar, că zadarnic, nu-i, Față de mine. M-am trudit, Mai mult decât s-au ostenit Toți, laolaltă; dar nu eu, Ci harul de la Dumnezeu, Aflat în mine, ne-ncetat, Este cel care a lucrat.


Noi împreună-am fost, mereu, Doar lucrători, cu Dumnezeu; Iar voi sunteți ogorul Lui, Sunteți clădirea Domnului.”


„Ca unii cari lucrăm mereu, Alăturea de Dumnezeu, Vă sfătuim să încercați, Neîncetat, să căutați Să nu vă fie, în zadar, Dat, al lui Dumnezeu, sfânt har.


La ce trudesc, anume, eu, Ce fel de luptă port, mereu, După puterea Lui cea mare – După a ei măsură, care A fost, în mine, așezată, Și prin tărie se arată.”


Ei au răspuns: „Noi am venit La tine, ca să te legăm Și-n ale lor mâini, să te dăm.” Samson le-a zis: „Să îmi jurați, Că-n viață o să mă lăsați!”


Poporul, însă, a sărit Să-l apere și a vorbit: „Pe Ionatan, acum, voiești, Cu moartea să îl pedepsești? Dar nu e el acela care, Această izbăvire mare, Azi, a făcut-o-n Israel? Să nu te-atingi, cumva, de el! Viu este Domnu-ntr-adevăr, Căci nici măcar un fir de păr N-ai să clintești din capul lui, Căci doar cu voia Domnului, El, toată ziua, a lucrat!” Astfel, poporul l-a scăpat – Pe Ionatan – de moartea care Gata era a-l prinde-n gheare.


Viața și-a pus-o-n joc astfel, Atunci când cu oșteanu-acel Din rândul Filistenilor, Luptat-a, pentru-al nost’ popor. Tu l-ai văzut cum s-a luptat Și știu că, mult, te-ai bucurat. Acum, de ce vrei să greșești? De ce vrei să păcătuiești Și să verși sângele curat, Al unui om nevinovat?”


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan