4 Moșia ta, de n-o vindeai? Tu crezi, oare, că nu puteai Să faci, numai ceea ce vrei – După-al tău plac – cu prețul ei? În inimă-ți, cum s-a putut, Astfel de gând, de s-a născut? Nu minți pe oameni – îți spun eu! – Ci tu Îl minți pe Dumnezeu!”
4 Dacă rămânea nevândut, nu rămânea el al tău? Și, după ce a fost vândut, nu erau banii la dispoziția ta? De ce ai pus la cale acest lucru în inima ta? Nu pe oameni i-ai mințit, ci pe Dumnezeu!“.
4 Dacă nu vindeai această proprietate, oare nu rămânea ea a ta? Și după ce ai vândut-o, nu erai liber să faci ce vrei cu acei bani? De ce ai decis să procedezi astfel? Nu ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu!”
4 Oare n-ar fi rămas al tău dacă nu l-ai fi vândut și, după ce l-ai vândut, nu rămânea la dispoziția ta? De ce ți-ai pus la inimă o astfel de faptă? Nu pe oameni i-ai mințit, ci pe Dumnezeu”.
4 Dacă păstrai pământul, nu rămânea al tău, iar dacă îl vindeai nu aveai dreptul să faci ce vrei cu banii? Cum de a ajuns lucrul acesta în inima ta? Nu pe oameni i-ai minţit, ci pe Dumnezeu!”
4 Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Și, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu prețul ei? Cum s-a putut naște un astfel de gând în inima ta? N-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
Doamne, eu știu că Tu privești În inimă și că iubești Doar inima ce se arată Precum că e, mereu, curată. Daruri, de bună voie, eu Ți-am adus astăzi, Domn al meu, Și Ți le dau cu curăție De inimă și bucurie. Plin de-ncântare, am văzut Că și poporul a făcut Asemeni mie și, la fel, Daruri Ți-a dăruit și el.
Din dragostea ce o nutresc Casei lui Dumnezeu, doresc Să îi dau aurul curat Și-argintul ce l-am adunat, Afar’ de ce am pregătit Spre-a fi locașul sfânt zidit.
Aurul fi-va folosit La tot ce va fi trebuit Din aur doar a fi lucrat. Argintul e-ntrebuințat La lucrurile ce-s cerute A fi doar din argint făcute. Iată că vă întreb apoi: Să-mi spuneți, cine, dintre voi, Vrea să-și aducă darul lui, Astăzi, în fața Domnului?”
Poporu-ntreg s-a bucurat – În ziua ‘ceea – și a dat Daruri de bună voie, care Aduse-au fost, de fiecare, Cu drag, în fața Domnului, Pentru zidirea Casei Lui. David s-a bucurat și el, Cu-ntreg poporul său, la fel.
Moise a zis: „În fața voastră, Domnul – în astă seară chiar – Vă va da carne multă, iar În zori, aveți să căpătați Și pâine, să vă săturați. Căci Dumnezeu v-a auzit – În contra Lui – cum ați cârtit. Iată, vă-ntreb – acum – pe voi: Să-mi spuneți, cine suntem noi? Să știți dar, căci cârtirea voastră Nu se îndreaptă-n contra noastră, Ci împotriva Domnului.”
Astfel, toți cei care-au avut Bunăvoință și-i trăgea Inima – ajutor să dea – De bunăvoie-au dăruit Ceea ce Domnu-a poruncit Prin Moise și au ajutat În tot ce trebuia lucrat.
Dreptatea, nimănui nu-i place, Iar judecăți drepte nu face Niciunul. Ei se bizuiesc Pe lucruri ce se dovedesc A fi deșarte. Nu sunt buni, Căci spun mereu numai minciuni. Răul îl nasc ei, peste fire, Și zămislesc nelegiuire.
„Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „La multe ai să te gândești În acea zi, și-ai să urzești Planuri în minte, însă ele Se vor vădi doar planuri rele.
Cel ce va asculta de voi, Pe Mine Mă ascultă-apoi. Cel care vă nesocotește, Pe Mine Mă disprețuiește, Nesocotind, prin Mine-astfel, Pe Cel ce M-a trimis, la el.”
Apostolilor, la picioare. Petru i-a zis, plin de-ntristare: „O, Anania, ce-ai făcut? De ce, Satana ți-a umplut, Inima, ca să minți, acum, Pe Duhul Sfânt? Să spui dar, cum, Prețul acelei moșioare, Tu l-ai ascuns? Nu era, oare,
„V-ați înțeles deci, între voi Și, Duhul Domnului, voiți – Acuma – să Îl ispitiți? Acei care l-au îngropat, ‘Nainte doar, pe-al tău bărbat, La ușă sunt – ia seama bine! – Și te vor duce și pe tine!”
Dar nu carnea este cea care, Plăcuți – pe noi, pe fiecare – Ne face, pentru Dumnezeu. Nimic, de-aceea, vă spun eu, Că nu avem să câștigăm Dacă, din ea, o să mâncăm. Nici dacă nu mâncăm, vă zic Căci n-avem de pierdut, nimic.
De-aceea, cel care-a călcat Aceste-nvățături apoi, Să afle dar, că nu pe noi – Pe oameni – ne-a nesocotit, Ci el, prin ce a făptuit, Pe Dumnezeu, se dovedește, Precum că Îl nesocotește, Adică pe Acela care V-a dat, Duh Sfânt, la fiecare.
Însă, nimic nu am făcut, Atâta timp cât n-am avut O învoire, de la tine, Căci nu am vrut ca acest bine, Care mi-l faci, a fi silit, Ci dimpotrivă, am dorit, Ca al tău sprijin, în nevoie, Să mi-l poți da, de bunăvoie.
Iar Domnu-i spuse-n acest fel: „Să faci după dorința lor, Pentru că iată, ăst popor Nu te va lepăda pe tine, Ci el se leapădă de Mine, Și nu mai vrea ca să domnesc, Căci nu-i place să-l cârmuiesc.”