Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Fapte 3:1 - Biblia în versuri 2014

1 Era ceasul al nouălea, Vreme la care începea Lumea, la Templu, să se-adune, La ceasul pentru rugăciune. Dintre apostoli, doi urcau, Spre Templu-atuncea. Ei erau Ioan și Petru. Când sosiră,

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

1 Petru și Ioan se duceau împreună la Templu, la ceasul de rugăciune; era ceasul al nouălea.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Petru și Ioan mergeau împreună spre templu la ora consacrată rugăciunii. Aceea era a noua oră din zi.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Petru și Ioan urcau la templu pentru rugăciunea de la ceasul al nouălea.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Română Noul Testament Interconfesional 2009

1 Într-o zi, Petru şi Ioan se urcau la Templu pentru rugăciunea de la ceasul al nouălea.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Petru și Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Fapte 3:1
27 Iomraidhean Croise  

Ilie s-a apropiat Apoi, de-altaru-acela, iară, Și-n clipa când jertfa de seară Trebuia dată, a vorbit: „O Doamne, Tu cari Te-ai vădit Adevăratul Dumnezeu Pe care L-au avut, mereu, Avram, Isac și Israel, Lucrează azi, în așa fel, Ca să cunoască fiecare, Că Dumnezeul Cel pe care Îl avusese-acest popor, Ești Tu Doamne. Deci tuturor, Le-arată că Tu ești Cel Sfânt, Iar al Tău slujitor, eu sânt! Să știe că tot ce-au văzut, Prin a Ta voie, am făcut!


Seara, în zori și la amiază Al meu oftat nu încetează, Căci sufletul îmi geme greu. Dar Domnu-aude glasul meu;


Un miel, în zori, va fi jertfit, Iar altul seara, negreșit.


Când Daniel a auzit Că împăratu-a iscălit Porunca, nu s-a-nspăimântat, Ci-n a lui casă a intrat. Odăile, în casă-aflate – Cele cari, sus, sunt așezate – Ferestre mari, în zid, aveau Și spre Ierusalim priveau. De trei ori, zilnic, Daniel Intra acolo și-apoi el Se închina lui Dumnezeu, Pe care Îl slujea mereu. El, laudă, Îi aducea Și rugăciuni de-asemenea, Precum făcuse mai ‘nainte, Fără să fi luat aminte La ceea ce a poruncit Chiar împăratul, negreșit.


Pe când nu am sfârșit a spune, Încă, întreaga-mi rugăciune, Într-un zbor iute a venit Omul care-i Gavril numit. Pe-acesta, eu l-am cunoscut Din visul pe cari l-am avut Mai înainte. El a-ntins Mâna atunci, și m-a atins În clipa-n care se arată, Jertfa de seară a fi dată.


Mieii pe care-i pregătiți, Iată cum vreau să îi jertfiți: Pe primul, când se luminează; Pe-al doilea, când se înserează.


Iisus, cu Sine, a luat Trei ucenici, și S-a urcat Pe-un munte. Fost-a însoțit De Petru, Iacov, și-a venit Cu ei, Ioan, fratele lui.


Luă pe Petru – dintre ei – Și pe fiii lui Zebedei. Mâhnit, El S-a simțit deodată, Iar către cei trei zise: „Iată


De la ceasul al șaselea Și până la al nouălea, O beznă grea s-a pogorât; Sub al ei văl, a zăvorât Țara și toți oamenii ei.


În Templul Sfânt. În faptul serii, Veni și ceasul tămâierii, Iar tot norodul adunat, Afară, rugi a înălțat.


Iisus vorbi, pentru acei: „Doi inși, la Templu, s-au suit, Spre-a se ruga. S-a potrivit Că unul fost-a Fariseu, Iar altul, vameșul evreu.


În acea zi, Iisus trimite, Pe Petru și Ioan, zicând: „Acum, sosit-a vremea, când, Va trebui să ne-așezăm Și, Paștele, să le mâncăm. Să pregătiți totul și-apoi, Când isprăviți, venim și noi.”


În Templu și, Îl lăudau, Pe Dumnezeu, Tatăl divin, Și-L binecuvântau. Amin.


Atunci, discipolul iubit, De Domnul, astfel i-a vorbit, Lui Petru: „El este Iisus! E Domnul nost’!” Petru s-a dus, Degrabă, haina și-a luat, S-a-ncins – căci era dezbrăcat – Și-apoi, în mare, a sărit.


Cam pe la ceasu-al nouălea, Pe când Corneliu se găsea În rugăciune adâncit, În viziune, lămurit, Văzu îngerul Domnului Intrând în odăița lui.


„Cam patru zile sunt” – a zis Corneliu – „de când mă aflam, În casa mea, și mă rugam. Să fi fost ceasu-al nouălea, Când am avut vedenia. Un om, atuncea, am văzut, În fața mea, că a șezut. Avea o haină lucitoare, Ce-l învelea pân’ la picioare.


Din Templu, zilnic, ei erau. Acasă, pâinile frângeau, Luând hrana, în curăție De inimă și bucurie.


Ioan și Petru, când au vrut Să intre, omul le-a cerut, Milă, și lor. Ei s-au oprit,


Privindu-l țintă, și-au vorbit, În ăst fel: „Uită-te la noi!”


Auzind astfel de vorbire Și îndrăzneala arătată De Petru și Ioan, mirată, Rămase-ntreaga adunare, Căci îi știa pe fiecare, Dintre cei doi, că nu aveau Carte defel și că erau Oameni de rând. Din tot ce-au spus, Au înțeles căci cu Iisus Oameni-aceia au umblat.


Un om veni, atunci, și-a zis: „Acei pe care i-ați închis, În Templu sunt, de dimineață, Și, pe noroade, le învață.”


Apostolii, care – cum știm – Rămaseră-n Ierusalim, Când veștile le-au auzit – Cum că-n Samaria, primit Este al Domnului Cuvânt – Găsiră că potriviți sânt, Să meargă, în acel ținut, Ioan și Petru. Au făcut,


Atuncea când au cunoscut Harul pe care l-am avut După al Domnului meu plan, Iacov și Chifa și Ioan – Aceia care, precum știți, Că sunt ca niște stâlpi priviți – Pe mine, m-au însărcinat – Și pe Barnaba, cari mi-e dat Drept, mână dreaptă, să îmi fie Cât suntem în călătorie – La Neamuri, ca să ne pornim Și Evanghelia s-o vestim, Urmând ca ei a fi plecați, La cei ce-s, împrejur, tăiați.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan