2 Băștinașii ne-au arătat o bunăvoință neobișnuită, căci au aprins un foc și ne-au primit bine pe toți, din cauză că începuse ploaia și se lăsase frigul.
2 Locuitorii ei au fost surprinzător de amabili cu noi. Pentru că începuse să plouă și era frig, ei ne-au invitat să ne încălzim la focul pe care îl făcuseră.
2 Locuitorii ei, barbarii, ne-au primit cu o prietenie deosebită, aprinzând un foc şi invitându-ne pe toţi să stăm în jurul lui, pentru că ploua şi era frig.
2 Barbarii ne-au arătat o bunăvoință puțin obișnuită, ne-au primit pe toți la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua și se lăsase un frig mare.
Atunci, bărbații din popor – Din Iuda, cât și cei ce vin Din ramura lui Beniamin – Către Ierusalim plecară Și în trei zile se-adunară. Luna a noua se vădea Și-a douăzecea zi, din ea. Poporu-ntreg s-a adunat, Pe locul care s-a aflat În fața Casei Domnului. Din înălțimea cerului, O ploaie rece picura Și tot poporul tremura De frica Domnului Cel Sfânt, Dar și de ploaie și de vânt.
Nu fi, nicicând, răzbunător, Pe cei ce-s din al tău popor. De-asemenea, ia seama bine: Așa cum te iubești pe tine, Pe-al tău aproape, să-l iubești Și tot așa să-l prețuiești. Eu, Domnul, sunt. Legile Mele,
Cu el, va trebui să știți Să vă purtați ca și cu cel Cari este băștinaș. La fel, Va trebui să îl iubiți, Precum pe voi vă îndrăgiți Căci în Egipt, ați fost la fel: Robi și străini, cum e și el. Eu sunt al vostru Dumnezeu Și Eu sunt Domnul, tot mereu.
Robii și-aprozii au aprins Un foc, căci frigul, i-a cuprins. În jurul focului, stăteau Cu toții și se încălzeau. Petru, tăcut, merse și el, Spre-a se-ncălzi, la focu-acel.
Să strângă mărăcini, s-a dus Pavel și-apoi, pe foc, i-a pus. Dar, o năpârcă a ieșit, Simțind căldura, și-a suit Pe al lui Pavel braț. Îndată, Văzând năpârca atârnată De mâna lui, au murmurat
„Bine-l primiți – cu-ngăduință – Pe cel cari slab e, în credință. La vorbă, să nu vă lungiți, Despre păreri de care știți Că-s îndoielnice vădite, Ci trebuie-a fi ocolite.
Cel ce mănâncă, nu-ndrăznească Pe altul să-l disprețuiască, Dacă acela nu mănâncă. De-asemenea, oprit e, încă, Acela care n-a mâncat, Ca să îl judece de-ndat’, Pe celălalt, căci – negreșit – De Dumnezeu, a fost primit.
Cel care este netăiat – Prin naștere – și-a arătat Precum că Legea o-mplinește, Acela nu te osândește Pe tine, care-o calci, măcar Că tu ai slova Legi-n dar Și-apoi – față de cei din jur – Ai și tăierea împrejur?
Multe-am avut de îndurat: Necaz și osteneli, mereu, Am întâlnit, în drumul meu. Adesea, în priveghi, eram; Foamea și setea, o răbdam; În posturi lungi, mereu, am stat; Frigul, și el, m-a încercat, Căci straiele mi-au cam lipsit!
Aici, nu e deosebire: Nu-i Grec și nici Iudeu din fire, Nu mai sunt împrejur tăiați Și nu mai sunt nici netăiați, Nu mai e Schit și nici Barbar, Nici rob, nici slobod așadar, Ci doar Hristos este aici, Totul, în toți, în mari și mici.
De-asemenea, dragii mei frați, De-a primi oaspeți, nu uitați; Căci mulți cari, oaspeți, au primit, Pe îngeri chiar, i-au găzduit, În casa lor, fără să știe Cine le-a fost în ospeție.