Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Fapte 2:9 - Biblia în versuri 2014

9 Suntem Parți, Mezi și Elamiți; Locuitori mulți sunt veniți De prin Mesopotamia, Iudeea, Capadocia; Uni-s din Pont; alți-au venit Din Asia; mulți au sosit

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

9 Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia,

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Suntem aici parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia,

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Parți, mezi, elamiți și locuitori din Mesopotámia, Iudéea și Capadócia, din Pont și Asia,

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Română Noul Testament Interconfesional 2009

9 Parţi şi mezi, elamiţi şi locuitori ai Mesopotamiei, ai Iudeii şi ai Capadociei, din Pont şi din Asia,

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia,

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Fapte 2:9
34 Iomraidhean Croise  

În ordine, au apărut: Elam, Asur, Arpacșad, Lud, Iar ultimul – deci, cel mai crud –


Când Amrafel împărățea În Șinear, Arioc ședea În țara Elasarului; Pe vremea împăratului Chedorlaomer, cari domnea Peste Elam, când stăpânea Tideal șezând ca împărat Peste Goiimu’ încoronat,


Zece cămile a-ncărcat, Cu toate lucrurile care Aveau valoarea cea mai mare. Când totul fost-a pregătit, A-ncălecat și a pornit Înspre Mesopotamia – Spre locul unde se găsea, Cetatea lui Nahor, durată.


Aste-ntâmplări s-au petrecut, Când nouă ani a adunat Osea, în țară, ca-mpărat. Israeliți-au fost luați Și în Asiria mutați. Ca robi – acolo – au trăit Și în cetăți au locuit, Cetăți cari – înaintea lor – Fuseseră-ale Mezilor. Halah, întâia s-a chemat. Habor, drept nume, a purtat A doua. Ele sunt aflate, Pe malul apei așezate, Iar râul ce le mărginea, Gozan, pe-atuncea, se numea.


Toți Amoniți-au priceput Cum că prin ceea ce-au făcut, Ajuns-au ca, urâți, să fie De-a lui Israel seminție. De-aceea, oameni și-au tocmit Și de război s-au pregătit Cu călăreți din Siria Și din Mesopotamia. De-asemenea, și-au strâns oșteni Din neamul cel de Sirieni Cari, la Maaca, se aflau, Sau care-n Țoba locuiau. Talanți de-argint au folosit Când oștile și le-au tocmit. În număr, s-au vădit să fie Talanți-aceștia, la o mie.


Astfel, a fost descoperit Un sul, care a fost găsit În capitala Mediei. Ahmeta, e numele ei. Cu multă vreme înainte, Pentru aducere aminte, Sulul fusese scris. În el, Se însemnase-n acest fel:


În vremea ‘ceea, bunăoară, Domnul – pentru a doua oară – Mâna-Și va-ntinde, căci va vrea, Răscumpărare, ca să dea – Atunci – pentru o rămășiță Din a poporului Său viță Cari în Egipt e-mprăștiată Sau cari în Patros e aflată, Elam, Șinear, Asiria, Hamat și Etiopia, Ori în acele-ostroave care Se află risipite-n mare.


Un vis grozav m-a răscolit Și multe mi-a descoperit. Asupritorul asuprește, Pustiitorul pustiește. „Elamule, hai, suie-te! Tu, Medio, hai, scoală-te Și împresoară! Am să fac După cum este al Meu plac Și va-nceta oftarea lor” – A zis Domnul oștirilor.


Cuvântul „Împărțit” arată Că-mpărăția ți-e luată Și e-mpărțită Mezilor Și-asemenea și Perșilor!”


În viziunea ce-o aveam, Mi se părea că mă aflam În Susa, chiar în capitală. Fusesem dar – fără-ndoială – În al Elamului ținut. Lângă un râu, eu am șezut, Care, Ulai, era chemat.


Berbecele ce l-ai văzut – Cari două coarne a avut – Închipuie pe-aceia cari Sunt peste Mezi și Perși mai mari, Deci pe-mpărații Mezilor Și-asemenea ai Perșilor.


Fiindcă Duhul i-a oprit Ca să vestească-n Asia Cuvântul, ei, în Frigia Și-n al Galatiei ținut, În mare grabă, au trecut.


Pe un Iudeu, cari s-a numit Acuila. Omul se trăgea Din Pont; nevasta-i se numea Priscila. Ei au părăsit Italia și au venit În acel loc, când au plecat Iudeii care s-au aflat La Roma, căci a poruncit Claudiu, ca toți – negreșit – Să plece. La acești iudei, Pavel veni. Pentru că ei,


Doi ani, iar cei ce locuiau În Asia și cari erau Iudei sau Greci, au auzit În ăst timp, propovăduit, Cuvântul Domnului, mereu.


Mare primejdie ne vine, Din acest fapt. Vedeți dar, bine, Cum că a noastră meserie, Disprețuită o să fie, Templul Dianei socotit Ca un nimic și, negreșit, Faima Dianei – cea cinstită În toată lumea – nimicită.”


Erau, în Asia, mai mari, Prieteni pentru că-i erau, Să nu se ducă, îl rugau, La teatru, unde adunată Era mulțimea-nfuriată.


Cum pot, atunci, să ne vorbească, În limba noastră, părintească? De unde, oare, au știut, Limbile-n care ne-am născut?


Pavel s-a hotărât să plece Și, pe lângă Efes, a trece Fără a se opri aici. El nu voia a pierde nici Prea multă vreme-n Asia, Grăbit fiind, căci își dorea Ca la Ierusalim să fie, Când Cincizecimea o să vie.


Iar el, în ăst fel, le-a vorbit: „Față de voi, știți ce purtare Am, și-am avut, din ziua-n care, În Asia, eu am venit.


Îl însoțeau, prin Asia, Sopater – al lui Pir fecior, Din Berea; iar, alături lor, Fu Aristarh și Secund – cel De la Tesalonic; cu el, Gaiu era – cel ce venea Din Derbe. De asemenea, I-a însoțit și Timotei. S-au mai alăturat de ei, Tihic și Trofim, mai apoi – Din Asia, erau cei doi.


Când șapte zile sorocite, Aproape că au fost sfârșite, Mai mulți Iudei, din Asia, Văzând pe Pavel cari ședea În Templu, au întărâtat Întreg norodul adunat, Și-au pus mâna pe el, zoriți,


Tocmai atunci, niște Iudei, Din Asia – pârâșii mei – Tocmai atunci deci, curățit, Șezând în Templu, m-au găsit. Dar fără gloată-n jurul meu Și fără nici o zarvă. Eu


Într-o corabie-am urcat, Care avea de navigat Spre coasta Asiei. Cu noi, Veni și Aristarh apoi – Macedonean era, de fel, Și, la Tesalonic, sta el.


Văzând aceste lucruri toate, Unii care aparțineau De sinagogi – precum erau Acea a Izbăviților, Cea a Alexandriților, A Cirinenilor – porniră, După ce-ntâi se însoțiră Și cu iudei din Asia, Precum și din Cilicia, O ceartă-aprinsă, cu Ștefan.


Ștefan răspunse: „Fraților – Precum și voi, părinților – Vă rog ca să mă ascultați! Al Slavei Domn, cum știți, dragi frați, Lui Avraam S-a arătat – Mai înainte de-a fi stat El, în Haran – când locuia Încă-n Mesopotamia.


De-asemenea, să dați de știre, Ca „sănătate” să se spună, Bisericii care se-adună În casa lor. Voiesc, apoi, Lui Epenet, să-i spuneți voi, Din parte-mi, „multă sănătate”; El este prea iubitul frate, Care îmi e de căpătâi, Căci în Hristos, rodul dintâi S-a dovedit – rodul ales – Care-i, din Asia, cules.


„Bisericile care sânt, Acum, pe-al Asiei pământ, Vă spun dar, multă sănătate. De-asemenea, al nostru frate, Pe care-l știți și voi – Acuila – Și cu nevasta lui, Priscila, Și cu Biserica pe care Acesta-n casa lui o are, Tot sănătate, v-au urat, S-aveți, în Domnul, ne-ncetat.


Într-adevăr dar – fraților – Vă spunem vouă, tuturor, Căci nu dorim ca să nu știți, Că-n Asia, am fost loviți, De un necaz atât de mare, Care ne-a apăsat mai tare Decât puteam noi să răbdăm, Încât, nădejde să scăpăm Cu viață, nu am mai avut.


Căci ei nu v-au întâmpinat Când, călători, voi v-ați aflat – Când, din Egipt, voi ați ieșit – Așa cum ar fi trebuit, Cu pâine; și nici nu v-au dat, Apă să beți, ci au chemat – Pe preț de-argint, de la Petor – Pe Balaam, al lui Beor, Să vă blesteme – căci ședea Chiar în Mesopotamia.


Să știi că toți cei care sânt Aflați pe-al Asiei pământ, Acuma dar, m-au părăsit. Printre aceștia, s-au găsit Figel, cari fost-a, de îndat’, De către Ermogen, urmat.


„Petru, acel care e pus Apostol, în Hristos Iisus, Către aleșii cari trăiesc, Printre străini, și se găsesc – Unii, prin Pont, împrăștiați, Alți-n Galatia aflați, Precum și-n Capadocia, Bitinia și Asia –


Glasul pe cari l-am auzit, În felu-acesta, mi-a vorbit: „Sunt Alfa și Omega, Eu; Eu sunt întâiul, tot mereu, Precum – de-asemeni – negreșit, Tot Eu sunt Cel de la sfârșit. Ce vei vedea, minte să ții Și într-o carte, tot, să scrii. Apoi, Bisericilor care, Pământul Asiei le are – Biserici care șapte sânt – Trimite-le al Meu cuvânt. Vei scrie, astfel, la Efes, Smirna, Pergam; bine-nțeles, La Tiatira vei mai scrie; În Sardes, vreau să se mai știe, În Filadelfia și-apoi, În Laodiceea.” ‘Napoi,


Către Bisericile care, Pământul Asiei le are – Biserici care șapte sânt – Ioan trimite-acest cuvânt: Pace și har, să vină peste Acestea, de la Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine – Cari prin puterea Lui le ține – Și de la duhurile-aflate Șapte la număr, așezate, În fața scaunului care, Pentru domnie, El îl are,


Domnul, atunci când i-a văzut, S-a mâniat și i-a vândut La cel care împărățea Peste Mesopotamia. Cușan-Rișataim e-acel Stăpânitor; în acest fel, Israeliți-au fost lăsați, Opt ani de zile încheiați, Supuși acelui împărat.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan