Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Fapte 2:4 - Biblia în versuri 2014

4 În felu-acesta, imediat, De Duhul Sfânt, ei s-au umplut Și-apoi, cu toți-au început – Cum le da Duhul, să vorbească – În alte limbi, să glăsuiască.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

4 Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 Toți s-au umplut de Spirit Sfânt; apoi au început să vorbească în alte limbi (decât ebraica), iar Spiritul decidea pentru ei care erau acelea.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Română Noul Testament Interconfesional 2009

4 S-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în diferite limbi, aşa cum le dădea Duhul să rostească.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Fapte 2:4
55 Iomraidhean Croise  

„Duhul lui Dumnezeu vorbește Prin mine. El mă-nsuflețește, Iar vorbele Celui Prea Sfânt, Pe limba mea, acuma, sânt.


Ei bine! Iată ce pățiți: Prin niște oameni bâlbâiți – A căror vorbă e străină Și cari vor fi trimiși să vină La voi – vă va vorbi Acel Cari îi e Domn, lui Israel.


„Și iată” – zice Dumnezeu – „Acesta-i legământul Meu, Ce-l fac cu ei: „Al meu Duh vine Și se-odihnește peste tine. Cuvântul Meu, de gura ta, Nu se va mai îndepărta Și nici față de-ai tăi copii, De-acum și până-n veșnicii. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Iată, a Domnului mânie, Asupră-ne, gata-i să vie. De ea, umplut eu mă simțesc Și nu pot să o mai opresc.” „Toarnă-o peste-un copil aflat În uliță. Toarnă-o de-ndat’, Asupra adunărilor Ce sunt ale tinerilor; Căci prinși, atuncea, au să fie Bărbatul și a lui soție Și cel care-i bătrân aflat Și cel de zile încărcat.


Du-te la prinșii de război, La fiii din al tău popor. Vorbește-le dar, tuturor, Fie că ei vor asculta, Fie că nu, vorbirea ta. În felu-acesta să le spui: Ascultați vorba Domnului, Pe care v-am adus-o eu! Așa vorbește Dumnezeu!”


Dar eu, plin de putere, sânt, Iar Duhul Domnului Cel Sfânt În mine e. A mea ființă, De a dreptății cunoștință, E plină și, de-asemenea, De vlagă, plină, este ea, Să pot să fac de cunoscut, Lui Iacov, tot ce a făcut: Nelegiuirile din el, Păcatele lui Israel.”


Deci, când în lanțuri vă vor pune, Nu vă gândiți la ce veți spune. Ce trebuie ca să vorbiți, În acel ceas, o să primiți


Iată ce semne-i însoțesc Pe toți acei ce dovedesc Credință: în Numele Meu, Ei au să poată, tot mereu, Să scoată draci; mai pot apoi, Ca să vorbească în limbi noi;


Căci mare, el va fi, mereu, Privit, de Domnul Dumnezeu. De vinuri, trebuință n-are; Iar băuturi amețitoare, Nicicând, el nu va fi băut. De Duhul Sfânt, va fi umplut – Cum Domnul a găsit cu cale – Din pântecele mamei sale.


De bine. Cum a auzit, Urarea ei, a și simțit Că-n pântec, pruncu-i s-a zbătut Și, de Duh Sfânt, ea s-a umplut.


Când Zaharia a primit Duhul Cel Sfânt, a prorocit:


Căci, de la Duhul Sfânt, primiți, În acel ceas, ce să vorbiți.


Pentru că o să căpătați O gură și-o înțelepciune, În contra căror, a se pune, Dușmanii voști’ nu vor putea.


Iisus, de Duhul Sfânt, mânat, De la Iordan, când a plecat, Către pustie, a pornit.


Acel Mângâietor, pe care, Tatăl Îl va trimite, are A vă-nvăța tot și, mereu, Va aminti de ce-am spus Eu.


A sfârșit vorba, iar apoi, Peste discipoli, a suflat: „Luați Duh Sfânt!” – i-a îndemnat.


„Ioan, cu apă-a botezat. Voi, însă, veți fi căpătat, Nu după mult timp – căci mai sânt Puține zile – Duhul Sfânt. De-aceea zic: să nu plecați, Până când fi-veți botezați”.


Putere, veți primi apoi, Când Duhul Sfânt o să coboare, Din ceruri, peste fiecare, Și-n felu-acesta, întăriți, Martorii Mei, aveți să fiți, Aici, chiar unde ne găsim – Adică în Ierusalim – Precum și în toată Iudeea, Samaria, iar – după-aceea – Pe-ntinderea pământului, Până la marginile lui.”


Și peste Neamuri. Auzeau, Cum toți, acum, în limbi, vorbeau Și preamăreau, pe Dumnezeu. Petru a zis: „Vă-ntreb dar, eu:


Se poate opri apa, oare, Ca oamenii aceștia, care Primit-au Duh Sfânt ca și noi, Să nu se și boteze-apoi?”


Eu începusem să vorbesc, Când Duhul Domnului ceresc, Peste-acei inși, S-a așezat, La fel precum s-a întâmplat, La începuturi, și cu noi.


De către toți, bine văzut, Era Barnaba, și știut Ca om foarte evlavios, Plin de Duh Sfânt și credincios. Astfel, mulți oameni au venit Și, Domnului, s-au alipit.


Toți ucenicii, plini, erau, De Duh Sfânt, și se bucurau.


Saul – cari Pavel s-a numit – Plin de Duh Sfânt, s-a ridicat Și, la el, țintă, s-a uitat:


Că Domnul, care-a cunoscut Ale lor inimi, a făcut Ca și ei, mântuiți, să fie, Lăsând, și peste ei, să vie, Din cer, al Său Duh Sfânt apoi.


Când Pavel, mâinile, și-a pus, Asupra lor, Duhul Cel Sfânt, Din cer, venit-a pe pământ Și, peste ei, S-a așezat. Cu toți au început, de-ndat’, În alte limbi, ca să vorbească Și-asemenea, să prorocească.


Cretani și-Arabi mai sunt veniți. Cu toate că noi mulți suntem, Iată dar că acum, putem Ca fiecare-n limba lui, Despre lucrarea Domnului, Să afle, prin vorbirea lor, Căci se-adresează tuturor.”


Atuncea, niște limbi de foc Ivitu-s-au, în acel loc, Peste întreaga adunare, Și-n urmă, peste fiecare Din cei prezenți, s-au așezat.


Iisus.” După ce s-au rugat, Puternic s-a cutremurat Locul în care au șezut Și, de Duh Sfânt, ei s-au umplut. De-aceea, fără de sfială, Vestiră, plini de îndrăzneală Și de curaj, la toți, mereu, Cuvântul spus de Dumnezeu.


Petru, de Duhul Sfânt, umplut, Le zise: „Vouă, celor cari Peste norod sunteți mai mari, Vouă, bătrâni israeliți, Vă voi răspunde, ca să știți!


Alegeți dar, șapte bărbați Din rândul vost’ – bine văzuți De toți – de Duhul Sfânt umpluți, Precum și de înțelepciune, Și pe aceștia îi veți pune Să facă astă slujbă-apoi. Așa e bine, pentru voi.


Cuvântul.” Toți au ascultat Și spusa le-a încuviințat, Căci pentru-ntreaga adunare Fusese astă cuvântare, Foarte plăcută. Au ales, După ce-ntâi s-au înțeles, Șapte bărbați. Aceștia sânt: Ștefan – om plin de Duhul Sfânt Și de credință; alt bărbat, Filip a fost; lui i-a urmat Altul cari s-a numit Prihor. Veni rândul lui Nicanor, Timon, Parmena și-n sfârșit, Și Nicolae – prozelit Din Antiohia. Luați


Ștefan, de har, fiind umplut Și de putere, a făcut Minuni și semne mari, în gloate.


Ștefan, de Duhul Sfânt umplut, Privind spre ceruri, a văzut Acolo, Slava Domnului, Iar pe Iisus, la dreapta Lui, Stând în picioare. El a zis:


Ioan și Petru s-au rugat, Punând mâinile peste ei, Duh Sfânt primind oameni-acei.


Când Ananie-a auzit Aceste vorbe, a pornit, De-ndată, unde-a fost trimis. Intrând în casă, el a zis, După ce mâinile și-a pus, Pe Saul: „Azi, Domnul Iisus, Cel care ți S-a arătat, Pe drum – când tu te-ai îndreptat Încoace – m-a trimis, pe mine, Să îmi pun mâna, peste tine Să-ți capeți văzul înapoi Și să primești Duh Sfânt apoi.”


Vreau, al nădejdii Dumnezeu, Să toarne bucurii apoi, Să toarne pacea, peste voi, Căci ele sunt de trebuință Și le primiți doar prin credință, Ca în nădejde, tari să fiți, Prin Duhul Sfânt stând, întăriți!”


Minuni, fac alții, fraților, În timp ce unii prorocesc Sau, duhuri, ei deosebesc. Alții, în limbi, pot să vorbească, Iar unii știu să tălmăcească.


„Chiar de-aș vorbi limbi omenești, Sau de-aș vorbi limbi îngerești, Însă, iubirea îmi lipsește, Să știți atunci, că se vădește Că toate n-au nici o valoare, Că sunt aramă sunătoare; Sunt un nimic dar, fraților, Sunt un chimval zăngănitor.


De-aceea, dragostea curată Nu o să piară niciodată. Curând, nu are să mai fie, Făcută, nici o prorocie, Limbile n-au să mai vorbească, Cunoașterea o să sfârșească.


Îi mulțumesc lui Dumnezeu, Pentru că-n alte limbi, pot eu, Mai mult, ca să vorbesc apoi, Decât puteți, vreodată, voi.


Eu, tare mult, aș vrea să fiți, Mereu, în stare, să vorbiți, În alte limbi, dar mai ales, Să prorociți – bine-nțeles. Acela care prorocește – Decât acel care vorbește În alte limbi – este mai mare; Afară doar, de cazu-n care, El poate ca să tălmăcească Limba pe care-o s-o vorbească, Pentru că doar atunci zidește Bisericile, sufletește.


Astfel, o să ajungeți voi, Să înțelegeți, mai apoi, Dragostea cea nespus de mare, Pe care doar Hristos o are – Care întrece-n cunoștință Orișice formă de știință – Și-n urmă, o să vă vădiți Precum că plini aveți să fiți, De toată plinătatea care, Al nostru Dumnezeu o are.


Să nu vă prindă-n mreaja lui, Vinul, ca să vă îmbătați, Căci acest lucru – nu uitați – Este chemat „destrăbălare”. Fiți plini de Duh dar, fiecare.


Prin Duhul, vă îndemn ca voi Să faceți rugăciuni apoi, Precum și cereri, negreșit. Vreau să vegheați, necontenit, La ce v-am spus și căutați, Ca pentru sfinți, să vă rugați.


Astfel, li s-a descoperit, Că prorocia lor de-apoi, Nu-i pentru ei, ci pentru voi. Ceea ce ei au prorocit, Atunci – prin cei ce v-au vestit, Azi Evanghelia – ați aflat, Prin Duhul Sfânt, din cer plecat, În care, chiar îngerii vor, Ca să privească. Tuturor,


Căci nici una nu e venită, Prin voia omului. Mereu, Oamenii, de la Dumnezeu, Vorbit-au, iar al lor cuvânt Fost-a rostit de Duhul Sfânt.”


Eli îi zise: „Până când, Să stai aici, mai ai de gând? Tu nu vezi cât de beată ești? Du-te acum, să te trezești!”


În Ghibea, când ei au intrat, Îndată i-au întâmpinat O ceată de proroci. Astfel, Atunci venit-a peste el Duhul lui Dumnezeu. Cu ei – Adică cu proroci-acei – Să prorocească a putut Și Saul. Cei ce l-au știut –


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan