Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Fapte 18:6 - Biblia în versuri 2014

6 Și în batjocură-l luau. Pavel, atunci, și-a scuturat Haina, de praf, și-a cuvântat: „Al vostru sânge o să cadă, Pe capul vostru. Să se vadă Că sunt curat! De-acum, mereu, La Neamuri, mă voi duce eu.”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

6 Când i s-au împotrivit și l-au batjocorit, el și-a scuturat praful de pe haine, zicând: „Sângele vostru să fie asupra capului vostru! Eu sunt curat. De acum încolo mă voi duce la neevrei!“.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 Constatând că ei i se opuneau și că îl ridiculizau, Pavel a protestat scuturându-și praful de pe haine și a zis: „Voi personal sunteți singurii vinovați pentru această decizie care vă va cauza distrugerea. De acum înainte, nu pot fi acuzat dacă voi merge la celelalte națiuni!”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Dar pentru că i se împotriveau și-l insultau, el și-a scuturat hainele și le-a zis: „Sângele vostru să cadă pe capul vostru! Eu sunt curat! De acum voi merge la păgâni”.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Română Noul Testament Interconfesional 2009

6 Dar, cum iudeii i se împotriveau şi îl tot insultau, şi-a scuturat haina şi le-a zis: „Sângele vostru să fie asupra capului vostru! Eu sunt curat! De acum, mă voi duce la neamuri!”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 Fiindcă iudeii i se împotriveau și-l batjocoreau, Pavel și-a scuturat hainele și le-a zis: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la neamuri.”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Fapte 18:6
37 Iomraidhean Croise  

David, apoi, a cuvântat: „Sângele care s-a vărsat, Să cadă peste capul lui, Căci însuși gura omului Mărturisit-a despre el, Și l-a-nvinovățit astfel, Când spus-a: „Omorât-am eu, Pe cel ce-i uns, de Dumnezeu”!”


Sângele lor – și totodată Și-al lui Ioab – asupra lui Să cadă-n veacul veacului, Și peste toți acei pe care, Urmași în casa lui îi are. Dar David izbăvit să fie, Iar al său scaun de domnie Să aibă pace, tot mereu, De la al nostru Dumnezeu.”


În urmă, eu mi-am scuturat Mantaua și am cuvântat: „Așa să scuture, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu – Din Casa și averea Lui – Pe-acela cari în stare nu-i Ca să își țină-al său cuvânt Și va călca ăst jurământ! Cel care, vorba, n-o să-și ție, Cu mâna goală-n veci, să fie! Întreg poporul adunat, Prin „Amin!”, a încuviințat Și-L lăudară pe Cel Sfânt, Ținându-și toți, al lor cuvânt.


Dă cu dobândă, împrumut, Și-n urmă camătă-a cerut; Rămâne-va acel om, viu, Trăind printr-un astfel de fiu? N-o să trăiască! Negreșit, Fiul acel a săvârșit Doar urâciuni. În acest fel, Va trebui să moară el. Sângele celui ce e rău Să cadă peste capul său!


Ce-aude când, semn, va da el, Însă apoi nu se ferește Iar sabia îl nimicește, El însuși este vinovat Și sângele ce s-a vărsat – Deci chiar sângele omului – Cădea-va peste capul lui.


Dacă străjerul va vedea Precum că vine sabia – Ca să lovească-n țara lor – Și nu dă semn, pentru popor, Din trâmbiță, să se ferească Și viața să și-o izbăvească, Omul pe care va cădea Și o să-l taie sabia Are să moară, negreșit, Pentru păcatul săvârșit, Dar am să cer sângele lui, Din mâinile străjerului.”


Atunci când întâmpla-se-va Că blestema-va cineva, Pe mama sau pe tatăl lui, Din mijlocul poporului, Omul să fie nimicit: Cu moartea, fi-va pedepsit, Pentru că el a cutezat, Părinții, de și-a blestemat. Astfel, sângele mortului Să cadă dar, asupra lui.


Dacă s-a întâmplat, cumva, Că nu va primit cineva – Nici vorba nu v-a ascultat – Ieșiți, atuncea, imediat, Din casa și cetatea ‘ceea. Veți scutura, după aceea, Praful de pe încălțăminte.


Ei au răspuns: „S-a-nfuriat: Pe ticăloși, el i-a tăiat, Iar via o dădu altui, Care, la vremea rodului, Îi va da dreptul cuvenit.”


De-aceea, a Lui Dumnezeu Împărăție – vă spun Eu – Că, de la voi, va fi luată Și altui neam îi va fi dată. De-acel neam fi-va prețuită, Căci va da roada cuvenită.


Robi-au plecat și-au împlinit Tot ce stăpânu-a poruncit – Și buni și răi, au adunat. Toți, în odaie, au intrat, Iar sala nunții s-a umplut.


Gloata strigă: „Asupra noastră, Și peste pruncii ce-i avem, Să cadă sângele Lui, vrem!”


Sunt mulți acei, din răsărit – Precum și cei din asfințit – Care, la masă, vor veni Și-acolo se vor pomeni Șezând lângă Avram, Isac Și Iacov, când afară zac,


Multe-mpotriva Lui rosteau – Multe batjocuri I-aruncau.


Nu vă primește cineva, Grabnic, de-acolo, să plecați Și, praful, să îl scuturați, De pe-ncălțări, ca el să-i fie, Acelui loc, de mărturie.”


Praful ce li s-a adunat, Pe încălțări, l-au scuturat În contra lor și-apoi, zorit, Către Iaconia-au pornit.


I-am pedepsit, adesea, eu, În sinagogi, voind mereu Să-i fac pe-aceștia să hulească, Iar în pornirea-mi nebunească, Am prigonit pe orișicine, Chiar și-n cetățile străine.


Ci început-am să vorbesc, Celor cari, în Damasc, erau Și-apoi celor ce se aflau Chiar la Ierusalim. M-am dus Și prin Iudeea și am spus, În urmă, și Neamurilor. Deci, eu vorbit-am, tuturor. La pocăință-am îndemnat Și, tuturor, le-am arătat Că trebuie, la Dumnezeu, Să se întoarcă și, mereu, Să facă fapte-orice ființă, Cari vrednice-s de pocăință.


Acum dar, voi așa să știți: Că mântuirea arătată, De Dumnezeu, e ascultată De către Neamuri.” A sfârșit


Sau Dumnezeu e – fraților – Doar Dumnezeu, Iudeilor? Nu este Dumnezeu, la fel, Și pentru Neamuri? Nu-i tot El? Da, Dumnezeu este și-al lor, Adică al Neamurilor.


Să nu te-areți grăbit, din fire, Când, mâinile, pe cineva, Ți le așezi, ca nu cumva, Părtaș dar, să te pomenești, Că, la al său păcat, tu ești. Pe tine însuți, ne-ncetat – Te rog – păzește-te curat.


Iar pe potrivnici, să-i învețe Și să-i îndrepte cu blândețe, Având nădejde, tot mereu, Că numai bunul Dumnezeu Le poate da, după voință – Și lor – starea de pocăință, Spre a putea cunoaște-apoi, Tot adevărul – ca și noi –


Dacă sunteți batjocoriți, Pentru-al Său Nume, fericiți Trebuie ca să fiți apoi. Ferice dar, este de voi, Pentru că Duhul Domnului – Adică Duhul slavei Lui – Se odihnește, peste voi.


De-aceea, iată, sunt mirați Acum, când nu mai alergați, Cu ei, pe ale lor cărări, La un potop de desfrânări; De-aceea, ei vă prigonesc Acum, și vă batjocoresc.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan