Dar iată, în al tău popor, Se află-acum niște Iudei. Să știi că-n ale lor mâini, ei Au trebile ținutului Ce este-al Babilonului, Pe cari în grija lor le-ai dat. Aceștia nu s-au închinat – Așa după cum am văzut – Chipului care l-ai făcut! Nu slujesc oamenii acei La cei care-ți sunt dumnezei. Primul, Șadrac, este chemat. El este, de Meșac, urmat, Iar cel de-al treilea s-a vădit Că Abed-Nego, s-a numit.
Oameni-acei au cuvântat Din nou, zicând către-mpărat: „Pe Daniel, l-am găsit noi – Pe cel luat prins de război, Din Iuda – că a încălcat Poruncile ce tu le-ai dat. De trei ori, zilnic, Daniel Intră în casă, unde el Se roagă-apoi, Celui pe care, Drept Domn, poporul său Îl are!”
Aici, cu toți s-au repezit, Să Îl pârască: „L-am găsit, La răzmeriță, ațâțând Poporul și împiedicând Lumea, de-a da Cezarului, Birul, ce se cuvine lui. De-asemenea, S-a proclamat Că e Hristos, că e-mpărat!”
De-atunci, Pilat, necontenit, Cătă un mijloc potrivit Să Îi dea drumul. Nu voiau, Însă, Iudeii, și-i strigau: „Dacă-i dai drumul, omului Acestuia, Cezarului, Nu-i ești prieten! Orișicine Se face împărat, pe sine, Nu este al Cezarului Prieten, ci dușmanul lui!”
Iudeii care n-au crezut, De pizmă-ndată, s-au umplut; În jurul lor, au adunat Mulți oameni și-au întărâtat Cetatea. Toți, la unison, Asupra casei lui Iason, Cu furie, s-au aruncat Și să îi prindă-au încercat, Pe Pavel și pe Sila; dar, Truda lor fost-a în zadar.
Același lucru s-a-ntâmplat, Cu curva care s-a chemat Rahav: n-a fost ea socotită, Prin fapta ei, neprihănită, Atuncea când i-a găzduit Pe soli și-apoi i-a izbăvit, Scoțându-i pe o altă cale, Din interiorul casei sale?
Căci iată, bunul Dumnezeu Vrea, ca făcând bine mereu, Voi, gura, să le-o astupați, La toți acei – dragii mei frați – Care s-au dovedit să fie Neștiutori, plini de prostie.