12 Ei, spre Ierusalim, apoi, Luară drumul, înapoi, Din Muntele Măslinilor. Ajuns-a, iute, ceata lor, Căci muntele – așa cum știm – E chiar lângă Ierusalim, Cam la lungimea drumului, Din zilele Sabatului.
12 Atunci ei s-au întors în Ierusalim de pe muntele numit „al Măslinilor“, care este lângă Ierusalim, departe cât o călătorie permisă în ziua de Sabat.
12 Ei s-au întors de pe Muntele Măslinilor în Ierusalim. Distanța dintre acest munte și Ierusalim era aproximativ aceeași cu cea maximă admisă pentru o călătorie în ziua Sabatului.
Pe muntele Măslinului, Va sta piciorul Domnului În ziua ‘ceea, negreșit. Muntele e la răsărit, Privind din înălțimea lui Fața Ierusalimului. Muntele fi-va despicat. În două el va fi tăiat: O parte către răsărit, Iar alta către asfințit Și se va face-o vale mare. Jumate muntele-apoi are Spre miazănoapte-a se lăsa, Iar cealaltă parte a sa, Spre miazăzi va fi lăsată.
Pe muntele Măslinilor, Din rândul ucenicilor – Sosind – Iisus, doi a ales Și, înainte, i-a trimes: „Suntem lângă Ierusalim Și, în curând, o să sosim, În Betfaghe. ‘Naintea noastră,
Pe muntele Măslinului, Iisus, cu ucenicii Lui, S-a așezat și-a odihnit. Atunci, ai Săi au îndrăznit Și câteva-ntrebări I-au pus: „Toate, pe care ni le-ai spus, Când, oare, au să se-mplinească? Ce semn are să ne vestească Venirea Ta? Să ne mai spui, Pentru sfârșitul veacului, Ce fel de semn ne va fi dat?”
Când spre Ierusalim, mergea Iisus și se apropia De-ale Betaniei hotare – Lângă Betfaghe – iar, în zare, Se arata-naintea lor Chiar Muntelui Măslinilor, Doi ucenici, El a chemat,
În fiecare zi, ședea Iisus, în Templu, și dădea Învățătură, gloatelor. În Muntele Măslinilor, Apoi, spre seară, se ducea, Și-acolo, noaptea-Și petrecea.