Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Exodul 3:6 - Biblia în versuri 2014

6 Apoi El a adăugat: „Sunt Domnul, cari M-am arătat Tatălui tău. Eu sunt, mereu, Al lui Avram Sfânt Dumnezeu; Și-al lui Isac sunt, totodată, Și al lui Iacov!” De îndată, Moise, obrazul, și-a ascuns, Pentru că spaima l-a pătruns, Și s-a temut să îndrăznească, Spre Dumnezeu, să mai privească.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

6 Apoi El a zis: ‒ Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov. Moise și-a ascuns fața, căci se temea să se uite la Dumnezeu.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 El i-a mai zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Acela care este Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.” Moise și-a ascuns fața, pentru că îi era frică să privească spre (direcția din care vorbea) Dumnezeu.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Și a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abrahám, Dumnezeul lui Isáac și Dumnezeul lui Iacób”. Moise și-a ascuns fața, căci se temea să-l privească pe Dumnezeu.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 Și a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.” Moise și-a ascuns fața, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Traducere Literală Cornilescu 1931

6 Și a zis: Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov. Și Moise și‐a ascuns fața, căci se temea să se uite spre Dumnezeu.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Exodul 3:6
42 Iomraidhean Croise  

Domnul îi zise lui Avram: „Iată acum, ce planuri am: Din țara ta, din neamul tău Și din casa tatălui tău, Să ieși, să pleci cu casa ta, În țara ce-ți voi arăta.


Domnu-i vorbi, lui Avram, iară: „Privește astă țară! Toată, Seminței tale-i va fi dată!” Atunci, Avram a construit Altar, Celui ce i-a vorbit.


Avram, atunci, s-a prăbușit Cu fața la pământ, supus. Domnul, din cer, apoi, a spus:


„O, Dumnezeu al lui Avram! Te rog, ca astăzi, eu să am Izbândă și să reușesc, Pe-al meu stăpân, să-l mulțumesc.


În noaptea ‘ceea, Dumnezeu S-a arătat spunându-i: „Eu Sunt Dumnezeul lui Avram. Să nu te temi, pentru că am Grijă de voi, oriunde-ți sta. Eu te voi binecuvânta. Din pricina robului Meu Avram, și te sporesc mereu.”


Pe scara ‘ceea. Sus ședea Domnul, care îi priveghea. Atuncea, zise Dumnezeu: „Sunt Domnul, tatălui tău, Eu – Al lui Avram și-al lui Isac – Și iată ce-am de gând să fac: Pământul, unde ești culcat, Să știi că ție-ți va fi dat. Va fi al seminției tale,


Și-a spus: „E-un loc înfricoșat! Aici e Casa Domnului, De-asemeni, poarta cerului!”


De nu-L aveam pe Dumnezeu – Acela al tatălui meu, Pe Dumnezeul lui Avram Și-al lui Isac – acum eram Cu mâinile în buzunar Plecat din a ta casă. Dar, Dumnezeu Sfântul a văzut Ce-am suferit și ce-am făcut, Trudindu-mă. Azi-noapte, iată, El a făcut o judecată!”


„O, Dumnezeul lui Avram Și-al lui Isac! Nevoie am, De ajutorul Tău, de sus! O Doamne, Tu care mi-ai spus Să mă întorc în țara mea – În care m-am născut. În ea, Ai spus că Te-ngrijești de mine Și că-mi va merge, totul, bine.


Ilie s-a apropiat Apoi, de-altaru-acela, iară, Și-n clipa când jertfa de seară Trebuia dată, a vorbit: „O Doamne, Tu cari Te-ai vădit Adevăratul Dumnezeu Pe care L-au avut, mereu, Avram, Isac și Israel, Lucrează azi, în așa fel, Ca să cunoască fiecare, Că Dumnezeul Cel pe care Îl avusese-acest popor, Ești Tu Doamne. Deci tuturor, Le-arată că Tu ești Cel Sfânt, Iar al Tău slujitor, eu sânt! Să știe că tot ce-au văzut, Prin a Ta voie, am făcut!


Ilie – când l-a auzit – În gura peșteri-a ieșit. Luă mantaua ce-o avea, Își înveli fața, cu ea, Și-n așteptare a rămas. Apoi, a auzit un glas: „Ce faci Ilie?” El răspunse:


În al Egiptului ținut, Numai Tu Doamne ai văzut În ce necaz mare erau Părinții noști’, pe când trăiau. La Marea Roșie au stat Și către Tine au strigat, Iar Tu, atunci, i-ai auzit.


Ei, zi de zi, l-au întrebat, Dar Mardoheu nu a făcut Decât așa precum a vrut. Atuncea, slugile plecară Și pe Haman îl înștiințară De faptul cum că Mardoheu, Nu i se-nchină. Că-i Iudeu, Ei au aflat și-au vrut să vază Felul în care procedează: Se ține de credința lui, Sau se închină omului.


Să-Ți amintești cum a jurat David, în fața Celui care, Drept Nume de „Puternic” are, În Iacov. David a jurat


Domnul este cel mai de preț. Domnul este tăria mea, Temeiul care-l vor avea Cântările ce-am să le cânt, Care de laudă doar sânt. El este Cel ce m-a scăpat – E Domnul meu, adevărat. Pe El, am să-L laud, mereu. El, Domn îi e, tatălui meu, Și-L preamăresc, neîncetat.


În mijlocul lui Israel, Eu am să locuiesc. Astfel Poporului, am să-i fiu Eu, Atuncea, Domn și Dumnezeu.


Du-te acum, și strânge deci, Pe toți bătrânii din popor – Din Israel. Spune-le lor, Că „Domnul mi S-a arătat, Cel care-a fost, neîncetat, Domn al părinților din care Ieșit-a neamu-acesta mare – Deci Dumnezeul lui Avram, Isac și Iacov. Iată, am A vă transmite ce mi-a zis, Atuncea când El m-a trimis Aici, la voi: „Eu am văzut Ce-ați pătimit, ce v-a făcut Egiptul. Eu le știu pe toate.


Apoi a zis: „Nu vei putea Ca să privești, la fața Mea, Căci cel ce o să Mă zărească, Nu poate ca să mai trăiască!”


„Iată dar semnul Domnului, Prin care tu vei fi crezut, Cum că pe Domnul L-ai văzut, Că ție ți S-a arătat Cel care e adevărat.


O inimă, ei vor avea Și să-nțeleagă, vor putea, Precum că Domnul sunt doar Eu. Astfel, vor fi poporul Meu, Iar Eu – atuncea – am să fiu Drept Dumnezeul lor Cel viu. Voi face să le meargă bine, Dacă se-ntorc, din nou, la Mine, Din toată inima și vor Să fie iar, al Meu popor.


În urmă, zis-a Domnul Sfânt: „Iată dar, noul legământ, Pe care-l fac cu Israel: „Voi pune Legea Mea, în el, Și o va ști al său popor, Căci scrisă-i ea-n inima lor. Ei toți vor fi poporul Meu, Iar Eu le voi fi Dumnezeu.


Popor al Meu vor fi mereu, Iar Eu le voi fi Dumnezeu.


Ca să urmeze fiecare, Poruncile cele pe care, Din vremuri vechi le-am rânduit Și să păzească, negreșit, Legea pe care-am dat-o Eu Spre-a fi-mplinită tot mereu.


Îl voi aduce înapoi Și la Ierusalim, apoi, Va locui poporul Meu Și Dumnezeu îi voi fi Eu. Îl voi conduce cu dreptate, În adevăr și bunătate.”


S-au prăbușit înspăimântați, Cei trei discipoli, la pământ, Pătrunși de glasu-acela sfânt.


„Sunt Dumnezeul lui Avram, Isac și Iacov”. Iată, am Să vă mai spun ceva și Eu: Să știți – cu toți – că Dumnezeu E Dumnezeul viilor Și nicidecum al morților!”


Dar pentru că ați pomenit Despre-nviere, n-ați citit Ceea ce Moise povestește – În carte – când de „Rug” vorbește? În acel loc, Moise a scris, Ceea ce Dumnezeu i-a zis: „Sunt Dumnezeul lui Avram, Isac și Iacov”. Dar voiam


Dar, de-acel fapt, că morți-nvie, Chiar Moise-n a lui carte, scrie, Unde, de „Rug”, el ne vorbește Și când, pe Domnul, Îl numește Drept „al lui Avram Dumnezeu, Al lui Isac și Iacov”. Eu


Petru, atunci, înspăimântat, Degrabă, a îngenunchiat Și a grăit, către Hristos: „O Doamne, sunt un păcătos Și știu aceasta, foarte bine! Te-ndepărtează dar, de mine!”


Glasul lui Dumnezeu: „Eu sânt Al lui Avram Dumnezeu Sfânt, Al lui Isac și Iacov.” El, Speriat fiind de glasu-acel, Spre rug, nici n-a mai îndrăznit, A mai privi. Domnu-a vorbit:


Ascultă-Mă: am văzut Eu, Cum suferă poporul Meu, Azi, în Egipt. I-am auzit Și gemetele, și-am venit, Acuma, să îl izbăvesc. Du-te-n Egipt, îți poruncesc!”


Israele s-asculți, mereu, Poruncile lui Dumnezeu, Și caută să le-mplinești Ca, fericit, tu să trăiești Și-n număr, înmulțit, mereu, Să fii, de Domnul Dumnezeu, Așa cum a făgăduit Părinților, când le-a vorbit Și-a zis că tu ai să primești O țară mare, ca-n povești. Lapte și miere curg în ea – În țara care-o vei avea.


Dar ei voiau, mâna să pună Pe-o patrie – cu mult mai bună – Cari nu-i o țară pământească, Ci e o patrie cerească. De-aceea, nici lui Dumnezeu Nu-I e rușine ca, mereu, Să fie Dumnezeul lor, Aflat în fața tuturor, Și o cetate-a pregătit, Pentru ai săi, El, negreșit.


Acea priveliște-arătată, Era atât de-nfricoșată, Încât chiar Moise a rostit: „Sunt plin de tremur și-ngrozit!”)


Speriat, atunci când L-am văzut, Ca mort, îndată, am căzut. El, mâna dreaptă, Și-a întins, Zicând, după ce m-a atins: „Să nu te temi, pentru că Eu Sunt Cel dintâi, precum – mereu – Sunt Cel din urmă, negreșit;


Privirile și le-a rotit, În jur, și soaței i-a vorbit: „Află că vom muri – zic eu – Căci L-am văzut pe Dumnezeu.”


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan