Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Exodul 13:3 - Biblia în versuri 2014

3 Moise, în urmă, a venit, Poporului de i-a vorbit: „Să v-amintiți, neîncetat, De-această zi-n care-ați scăpat Din a Egiptului robie, De-acum și până-n veșnicie. Pe voi, fiii lui Israel, Cu brațul său puternic, El – Domnul – v-a ridicat de jos Și din robia grea, v-a scos. Porunca Lui, va fi-mplinită: Să nu mâncați pâine dospită,

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

3 Moise a zis poporului: „Aduceți-vă aminte de ziua aceasta, în care ați ieșit din Egipt, din casa sclavilor, pentru că Domnul v-a scos de acolo cu mână tare. Să nu se mănânce pâine dospită.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Moise a zis poporului: „Amintiți-vă de această zi în care ați ieșit din Egipt, din casa în care ați fost sclavi. Să comemorați faptul că Iahve v-a scos de acolo în forță cu mâna Lui; și să nu consumați pâine făcută cu drojdie.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Moise a zis poporului: „Aduceți-vă aminte de ziua aceasta în care ați ieșit din Egipt, din casa sclaviei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu se mănânce [nimic] dospit!

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Moise a zis poporului: „Aduceți-vă aminte de ziua aceasta, când ați ieșit din Egipt, din casa robiei, căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu mâncați pâine dospită.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 Și Moise a zis poporului: Aduceți‐vă aminte de ziua aceasta în care ați ieșit din Egipt, din casa de robi; căci Domnul v‐a scos cu mână tare din acest loc. Și să nu se mănânce nimic cu aluat.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Exodul 13:3
58 Iomraidhean Croise  

Și patru neamuri se vor scurge, Până când iarăș’ vor ajunge În țara care le-o dau lor. Căci răul Amoriților, De pe al țării larg cuprins, Încă nu este prea întins.”


Căci o să fie cunoscut Numele Tău, fiind știut Că El este un Nume mare Iar al Tău braț întins e tare – Deci când acest străin va sta, Rugându-se, la casa Ta,


Să v-amintiți, necontenit, De ce minuni a săvârșit, De judecățile pe care, El le-a rostit, fără-ncetare,


Doamne, acei ce-au făcut rău, Sunt oameni, din poporul Tău, Pe care l-ai răscumpărat, Atuncea când ai arătat Puterea Ta, nespus de mare, Aflată-n brațul Tău cel tare.


Minuni și semne-ai săvârșit, În contra Faraonului, Precum și a poporului Pe care el îl stăpânea Și-a țării pe care-o avea, Căci i-ai știut pe fiecare, Cu cât de multă îngâmfare – Față de-ai noștri – s-au purtat, Când în Egipt ei s-au aflat. Prin tot ceea cei ai făcut Atunci, ei, slava, Ți-au văzut. Și astăzi ea este văzută Și tuturor li-e cunoscută.


Să v-amintiți semnele Lui, Minunile înfăptuite Și judecățile rostite,


Când al lui Israel popor – Din țara Egiptenilor – Fusese gata ca să iasă, Atunci când a lui Iacov casă – De la un neam străin – ieșise,


Să-L lăudați dar, pe Acel Care l-a scos, pe Israel, Din mijlocul Egiptului, Că-n veci ține-ndurarea Lui!


Pe Cel cari brațul Și-a întins Și cu-a Sa mână l-a cuprins, Căci îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!


Apoi, dreptatea Ta vestită – Și judecata – temelie Sunt pentru-al Tău jilț de domnie. Mereu, la Tine sunt aflate Credincioșie, bunătate.


În șapte zile, numărate, Numai azimi vor fi mâncate. Când prima zi are să vie, Nu trebuie ca să mai fie, La voi, în case, aluat. Acel care va fi mâncat Pâine dospită-n timpul care Va ține astă sărbătoare, Are să fie pedepsit Și, din Israel, nimicit.


Să țină astă sărbătoare, Întotdeauna, fiecare, Căci ale voastre oști – pe toate – În ziua ‘ceea le voi scoate Eu, din Egipt. Veți ști apoi, Că ziua ce-o veți ține voi, Va trebui lege să fie, De-acuma, pentru veșnicie.


În acest timp, nu va avea – În șapte zile – aluat, În casă. Cel ce a mâncat Pâine dospită, să se știe Că nimicit are să fie, Din al lui Israel popor, Chiar de-i străin și călător Sau chiar dacă omul acel E băștinaș în Israel.


„Luna aceasta-i prima lună Din an, de-acuma, pentru voi.


Exact când timpul s-a-mplinit – Când patru sute și treizeci De ani, pe-ai timpului poteci, Trecură – oastea Domnului Ieși din a Egiptului, Robie cruntă și amară, Și părăsit-a acea țară.


Noaptea aceea anumită, Mereu, trebuie prăznuită În cinstea Domnului, căci El, Atunci, l-a scos pe Israel, Din a Egiptului robie. Ea, prăznuită, va să fie, Mereu, în cinstea Domnului, De către toți copiii Lui, Din al lui Israel popor, Precum și de urmașii lor.


Să se mănânce carnea lui – Cari doar la para focului Friptă va fi – în acea noapte. Mâncați-o cu azime coapte, Precum și cu verdețuri care Vor trebui a fi amare.


Atunci când fi-vei întrebat, De fiul tău: „Ce-a însemnat Lucrul acesta?”, tu să-i spui: „Prin brațul tare-al Domnului Atotputernic, am ieșit Din țara-n care-am fost robit. Din al Egiptului ținut – În care noi, robi, am zăcut – Domnul ne-a scos, în libertate. Deci iată ce însemnătate Au toate-aceste lucruri. Când


Un semn, pe mână să îți fie, Și ca un semn de amintire Pe frunte, în a ta privire. Astfel, legea lui Dumnezeu, Sub ochii tăi, va fi mereu. Numai așa, în gura ta, Întotdeauna, ea va sta, Căci din Egipt, cu brațu-I tare, Domnul v-a scos, pe fiecare.


„Eu, Domnul sunt și sunt mereu, Al lui Israel Dumnezeu. Din al Egiptului ținut, În care rob ai fost făcut – Din a robiei casă-amară – Eu, Dumnezeu, te-am scos afară.


Apoi, de ziua de odihnă, Grijă să ai, s-o faci în tihnă. De ea, mereu, să-ți amintești Căci trebuie să o sfințești.


Vei ține prima sărbătoare – Cea a azimilor – în care, Azimi mânca-vei, negreșit – Așa precum ți-am poruncit, În șapte zile, cât va ține Praznicu-acesta, pentru tine. Veți ține astă sărbătoare, În luna spicelor, în care, Voi – din robie – ați ieșit, Când din Egipt v-am izbăvit. Cu brațe goale-atunci, să știi Ca înainte-Mi, să nu vii.


Îmi voi întinde, peste el, Brațul, și voi lovi astfel, Egiptul, cu minuni pe care Am să le fac, fără-ncetare, Până când o să fiți lăsați, Din acea țară, să plecați.


„Tu, praznicul azimilor, Să-l ții în luna spicelor. În șapte zile – timp în care Va ține astă sărbătoare – Azimi doar, cum am poruncit – Ca să mănânci – ți-e-ngăduit. Căci tu, în luna spicelor, Din țara Egiptenilor, Ai fost, de Domnul, izbăvit Și din robie slobozit.


Domnul, lui Moise i-a vorbit: „Iată că timpul a sosit Și vei vedea ce am să-i fac, Lui Faraon, după-al Meu plac: O mână tare-o să-l silească, Din țară, ca să izgonească Poporul. Da! Va fi silit Să-l lase, căci Eu am vorbit!”


Ai să pornești, din nou, la drum, Și fiilor lui Israel, Le vei vorbi, în acest fel: „Eu, Domnul sunt! Eu sunt Cel care, Din ale voastre munci amare, Cu care sunteți apăsați, Am să vă scot. Veți fi scăpați, Din a Egiptului robie, Cu braț întins, și au să fie Mari judecăți. De-acolo, Eu


Vă iau, să fiți poporul Meu, Și veți cunoaște că Eu sânt Domnul! Sunt Dumnezeul Sfânt, Sunt Cel care vă slobozesc, Căci din Egipt vă izbăvesc, Din greul ce v-a apăsat Prin munca grea, ce vi s-a dat.


Dar Faraon n-o să voiască Să vă asculte. Astfel, Eu Îmi voi întinde brațul Meu, Peste Egipt. Pe-al Meu popor, Din țara Egiptenilor Și din robia grea și-amară, Atuncea îl voi scoate-afară, Prin ale Mele brațe tari, Cu judecăți aspre și mari.


„Așa vorbește Domnul, Cel Ce-i Dumnezeu în Israel: „Eu am făcut un legământ, Cu cei care părinți vă sânt, Când din robia lor amară – Deci din Egipt – i-am scos afară. Atunci când i-am eliberat, Astă poruncă le-am lăsat:


Acum, Tu care ești, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu, Care ai scos al Tău popor Din mâna Egiptenilor Prin brațul Tău puternic, tare, Și Ți-ai făcut un Nume mare, Așa cum astăzi e știut Și-n tot pământul cunoscut, Află că am păcătuit Și făr’delegi, am săvârșit.


Al casei prag, când veți călca, Vă rog, de bine să-i urați,


Pe-o pâine, mâinile, Și-a pus Și, mulțumire, a adus, Lui Dumnezeu. Apoi, o frânse Și, ucenicilor, o-ntinse, Zicând: „Acesta-i trupul Meu, Și, pentru voi, se dă. Mereu, Acest lucru, să-l săvârșiți, Ca astfel, să Mă pomeniți.”


Lui Dumnezeu, I-a mulțumit, A frânt-o și a glăsuit: „Această pâine, s-o luați Și-apoi, din ea, toți să mâncați. Acesta este trupul Meu, Cari, pentru voi, s-a frânt. Deci, Eu Vă-ndemn să faceți, negreșit, Lucrul acest, necontenit, De-acum, spre pomenirea Mea.”


Acuma, trebuie să știm Ca praznicul să-l prăznuim, Nu cu acel vechi aluat, Sau cu acel amestecat Cu răutăți și viclenie, Ci cu azimi de curăție Și doar de adevăr, mereu – Acesta este sfatul meu.”


Precum că astă moștenire E, pentru credincioși, vădită, Chiar prin acea nemărginită Mărinimie, arătată, De-a Lui putere minunată, După lucrarea începută De-a Lui tărie ne-ntrecută,


Deci tu, pe oamenii acei, Cu pietre să-i ucizi, îndat’. Să moară, căci au căutat Să te îndemne înspre rău Și de la Dumnezeul tău Cari din robie te-a scăpat, Să te abată-au încercat.


Să faci așa – de bună seamă – Ca tot poporul să se teamă Și ca să nu mai îndrăznească Nicicând apoi, să săvârșească Fapte de-acelea, socotite A fi, mereu, nelegiuite.”


Pe-acel prooroc sau visător, Să-l ștergeți din al vost’ popor. Cu moartea, fi-va pedepsit, Căci el, prin ceea ce-a vorbit, La răzvrătire a-ndemnat, Față de Cel ce v-a scăpat Din a Egiptului robie, Dorind – prin a lui vorbărie – Să vă abată, negreșit, De la ceea ce-a poruncit Domnul și de la calea Lui. Din mijlocul poporului, Să scoateți dar, răul acel, Să nu fiți ispitiți de el.”


„Dacă – mânat de un gând rău – Are să vină frate’ tău – Cari fiu îi este mamei tale – Sau dacă va găsi cu cale, Copila ce la tine crește Sau soața cari se odihnește La sânul tău, ori de-a venit Prietenul cel mai iubit, Și toți acești au să voiască, În taină, să te-ademenească, Spunându-ți: „Haidem să găsim Alți dumnezei și să-i slujim” – Pe care nu i-ai cunoscut Și-ai tăi părinți nu i-au știut –


Aminte să-ți aduci, mereu Că ai fost rob, dar Dumnezeu, Din al Egiptului ținut, Te-a scos și, liber, te-a făcut, Pentru că te-a răscumpărat. De-aceea, astăzi, eu ți-am dat Astă poruncă. S-o păzești Și ne-ncetat să o-mplinești.


„Păzește luna spicelor, Iar sărbătoarea Paștelor, Tu să o prăznuiești, mereu – Spre a-L cinsti pe Dumnezeu – Căci noaptea, El te-a scos afară Și din robia ta amară – Din a Egiptului ținut – Om liber, Domnul te-a făcut.


Să îți aduci aminte-apoi, Că în Egipt, când te aflai, În rândul robilor erai. Aceste legi, să le păzești Și ne-ncetat, să le-mplinești.”


Pe timpul cât o să dureze Această sărbătoare mare, Să știi că nimeni voie n-are, A folosi pâine dospită. O săptămână împlinită, Se vor mânca, pe-ntinsul țării, Azimi – sau pâinea întristării – Căci din Egipt tu ai ieșit În grabă, când l-ai părăsit. Așa să faci, ca să ții minte Și să-ți aduci, mereu, aminte, De ziua când tu ai ieșit Din țara-n care-ai fost robit.


Mereu, să îți aduci aminte, De starea ta de mai ‘nainte: De vremea-n care locuiai La Egipteni și rob erai; De vremea-n care te-a luat Domnul și te-a răscumpărat Din starea-n care-ai fost atunci. De-aceea-ți dau aste porunci. Tu trebuie să le păzești Și ne-ncetat, să le-mplinești.”


Când în Egipt tu te aflai, Să-ți amintești că rob erai. Deci pentru starea ta de-atunci, Astăzi, îți dau aste porunci. Tu trebuie să le păzești Și ne-ncetat, să le-mplinești.”


Din mâna Egiptenilor, Domnul ne-a scos, prin brațu-I tare, Prin semne înfricoșătoare Și prin minuni nemaivăzute Ce doar de El pot fi făcute.


A fost vreun dumnezeu să poată, Pe-un neam, de la alt neam să-l scoată Prin încercări și semne mari, Prin lupte-apoi – cu brațe tari – Și prin minuni înfricoșate, Așa cum numai Domnul poate, Așa precum El a făcut În al Egiptului ținut?


Să-ți amintești, neîncetat, Că și tu, rob, ai fost aflat În al Egiptului ținut, Dar Domnul, liber, te-a făcut. Cu braț întins și mână tare, Din a Egiptului strâmtoare, Te-a scos afară, ți-a dat tihnă. Păzește-I ziua de odihnă Întotdeauna, negreșit, Așa precum a poruncit.


„Eu, Domnul sunt și sunt mereu, Al lui Israel Dumnezeu. Din al Egiptului ținut, În care, rob, ai fost făcut – Din a robiei casă-amară – Eu Domnul, Eu te-am scos afară.


Și-ai să te saturi – nu uita De Domnul care te-a luat De mâini și te-a eliberat Din al Egiptului ținut – Din rob, El, liber, te-a făcut.


Tu să răspunzi, copilului: „Eram ai Faraonului Robi, în Egipt. Din a lui țară, Doar Dumnezeu ne-a scos afară.


Numai pentru că v-a iubit Și-n felu-acesta, El a vrut Ca jurământul Său, făcut Părinților – precum se știe – Acuma, împlinit să fie. De-aceea, El v-a scos afară, Din a robiei casă-amară – Din țara Faraonului – Doar prin puterea mâinii Lui.


Seama luați, să nu vă fie Inima plină de mândrie Și-apoi, de Domnul, să uitați – De Cel de care-ați fost scăpați, Din al Egiptului ținut Și din robi, liberi v-a făcut;


În urmă, Dumnezeu mi-a zis: „De-aici, în grabă, scoală-te Și-ndat’ apoi, pogoară-te, Căci iată că poporul tău A săvârșit un lucru rău. Neamul pe care l-ai luat Tu, din Egipt, este stricat. Oamenii săi s-au abătut De la ceea ce le-am cerut. Au părăsit calea pe care Le-am arătat-o. Drept urmare, Un chip cioplit, ei și-au turnat.”


Căci iată, numai Dumnezeu Este al nostru Domn, mereu. În al Egiptului ținut, Minuni și semne a făcut. Dintr-o robie grea și-amară, Ne-a scos și-apoi, ne-a dat o țară. Pe drumul ce l-am străbătut, Printre popoare am trecut Și numai Domnul Dumnezeu E Cel ce ne-a păzit, mereu.


Pe-adevăratul Dumnezeu, La care au slujit, mereu, Părinții lor – pe-Acela care L-a scos, cu brațul Său cel tare, Din a Egiptului robie, Ca un popor liber să fie – Și a urmat alți dumnezei Slujiți de oamenii acei Care în țară locuiau, Sau care împrejur erau. La ei, s-a dus de s-a-nchinat Israelul și-a mâniat Pe Dumnezeu, necontenit, Prin ‘ceea ce a săvârșit.


Domnul, îndată, le-a trimis Pe un proroc, care a zis: „Așa vorbește Dumnezeu: „Din grea robie, v-am scos Eu, Când, din Egipt, ați fost luați.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan