Dacă tu Mă vei asculta, Dacă pe calea Mea vei sta Păzindu-Mi legile lăsate – Poruncile care-au fost date – La fel cum a făcut mereu, ‘Nainte-ți, David – robul Meu – Eu am să fiu, mereu, cu tine Și-n toate o să-ți meargă bine. O casă trainică, voiesc Și ție-apoi, să îți zidesc, Așa precum tu ai văzut Că și lui David i-am făcut. Am să îți dau, în acest fel, În mâini, întregul Israel.
Viu este Domnul Dumnezeu – Care m-a întărit mereu, Acela care m-a adus Și care împărat m-a pus, Cel care-o casă mi-a zidit, Așa cum a făgăduit – Că astăzi chiar, Adonia Pieri-va, din porunca mea!”
Voi, cei cari pe pământ v-aflați, Pe Domnul să Îl lăudați! Ferice e de omul care, Mereu, teamă de Domnul are Și în porunca Domnului, Își va afla plăcerea lui!
Atunci când Domnul n-a zidit O casă, ‘geaba s-au trudit Aceia ce o construiesc. Cei cari, cetatea, o păzesc, ‘Geaba veghează tot mereu, De n-o păzește Dumnezeu.
Dar moașele nu au făcut Așa precum le-a fost cerut De împărat, căci tot mereu, Teamă aveau de Dumnezeu. De-aceea-n viață au lăsat Pe-oricine, chiar de-a fost băiat.
Totuși, mi-am zis în gândul meu: De-o sută de ori de greșește Cel păcătos și stăruiește Într-una în greșeala lui, Eu știu că fericire nu-i, Decât pentru acela care, De Domnul, stă în ascultare. Temându-se de El, mereu Fericiți fi-vor – vă spun eu.
„La casa Recabiților, Du-te și spune-le dar, lor, Să vină-n Casa Domnului. Într-o chilie-a Templului Ai să îi duci și vei avea Grijă, să le dai vin să bea”
Am să-Mi așez – neîndoios – Apoi, un preot credincios, Să-i placă sufletului Meu Și inimii Mele, mereu. Îi fac o casă stătătoare, Și va umbla, fără-ncetare, Doar înaintea Unsului Care va fi al Domnului.
Iartă te rog, pe roaba ta, Căci Dumnezeu îți va sălta O casă trainică, mereu, Pentru că văd că domnul meu, Poartă războaiele pe care Al nostru Dumnezeu le are. Din astă pricină, știu bine, Că nu e răutate-n tine.