„Du-te și pe Iudei i-adună – Pe cei ce-n Susa sunt veniți – Și pentru mine să postiți Trei zile – fără să mâncați, Fără să beți – și așteptați! Și eu, cu slujnicele mele, Postesc în zilele acele. Apoi voi merge la-mpărat, În ciuda legii ce s-a dat. Iar dacă trebuie să mor, Pieri-voi pentru-al meu popor!”
Lucrul acesta s-a-ntâmplat, În luna care s-a chemat Adar, în ziua treisprezece. În următoarea-n paisprezece, Iudeii toți s-au odihnit Și un ospăț au rânduit, Făcând – apoi – ca ea să fie O zi de mare bucurie.
Al nostru Domn e Dumnezeu. Asupra noastră El veghează, Pentru că El ne luminează. Cu funii tari, voi să legați Vita pe cari drept jertfă-o dați. Duceți-o-n fața Domnului, La coarnele altarului!
Când celor buni le merge bine, Și bucuria – lanț – se ține, Iar oamenii sunt fericiți; Dar când cei răi sunt nimiciți, Va fi mai mare bucurie Și strigăte de veselie Are să scoată fiecare.
Cei izbăviți de Domnu-apoi, Se vor întoarce înapoi Și spre Sion au să apuce. Cu bucurie se vor duce Și vor cânta – cu stăruință – Doar cântece de biruință. Cununa lor are să fie O nesfârșită bucurie. În veselie îmbrăcați Și-n bucurie-nfășurați, Vor fi, de gemete, scutiți Și de durere părăsiți, Căci vor fugi relele-acele Și vor scăpa, pe veci, de ele!