Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Daniel 7:4 - Biblia în versuri 2014

4 Fiara dintâi, văzut-am eu Că seamănă mult, cu un leu. Fiara aceea se vădea, Aripi de vultur că avea. Eu am privit-o până când Smulse îi fuseră, pe rând, Aripile ce le-a avut. După aceea, am văzut Că în picioare s-a sculat Și pe pământ apoi a stat, Precum un om. Ea a primit O inimă ce s-a vădit A fi de om. Am mai văzut

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

4 Prima semăna cu un leu și avea aripi de vultur. M-am uitat până când i-au fost smulse aripile, a fost ridicată de la pământ, a stat în picioare ca un om și i s-a dat o inimă de om.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 Primul semăna cu un leu și avea aripi de vultur. L-am privit până când i-au fost smulse aripile. A fost ridicat de la pământ, a stat pe picioarele lui ca un om și i s-a dat o inimă omenească.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 Prima era ca un leu și avea aripi de vultur. Am privit până când i s-au smuls aripile și a fost ridicată de la pământ. A fost făcută să stea pe picioare ca un om și i s-a dat o inimă de om.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 Cea dintâi semăna cu un leu și avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până în clipa când i s-au smuls aripile și, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om și i s-a dat o inimă de om.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Traducere Literală Cornilescu 1931

4 Cea dintâi era ca un leu și avea aripi de vultur; am privit până i s‐au smuls aripile și a fost înălțată de la pământ și făcută să stea pe două picioare ca un om, și i s‐a dat o inimă de om.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Daniel 7:4
27 Iomraidhean Croise  

Saul și Ionatan, cei care Uniți au fost, fără-ncetare, În timpu-n care au trăit, Iată că nu s-au despărțit Nici chiar când moartea i-a luat. Căci mai ușori, s-au arătat, Decât sunt vulturii, vreodată. De-asemenea, mai tari sunt, iată, Decât sunt puii cei de lei. Cine se-aseamănă, cu ei?


Atuncea, mai puțin cu-atât Omul – biet vierme amărât – Cu al său fiu – tot muritor Și-asemeni lui, un viermișor – Curat nu are ca să fie, Azi, sau în vremea ce-o să vie!”


Aruncă groaza Doamne-n ei, Să știe oamenii acei Căci numai niște oameni sânt, Iar Tu ești Dumnezeul Sfânt!


Locașul, El Și-a părăsit – Precum un pui de leu, ieșit Din vizuină – și-a plecat Să bată țara-n lung și-n lat. Nimicitorul o să vie, Iar sub aprins lui urgie, Va spulbera vremea de pace Și un pustiu, din țară, face.”


„Nimicitoru-naintează, Așa precum norii brăzdează Cerul întreg. Carele lui, Asemeni sunt vârtejului, Iar caii săi mai ușori sânt, Decât sunt vulturii, în vânt!” „O, vai are a fi de noi, Căci suntem prăpădiți apoi!”


Leul se-aruncă-nfuriat, Din tufa-n care s-a aflat; Nimicitorul a pornit, Iar locul și l-a părăsit Căci vine ca să te lovească Și țara să ți-o pustiască. Cetățile sunt nimicite Și nu vor mai fi locuite.


Când la Moab S-a referit, Domnul, în ăst fel, a vorbit: „Așa după cum știm că zboară Un vultur, iată bunăoară, Precum că și al său vrăjmaș Pornește din al lui sălaș: Aripile și le întinde Și-ntreg Moabul îl cuprinde!


De lângă malurile care Străjuiesc, pline de-ngâmfare, Iordanul, iată, a pornit Vrăjmașul care s-a suit – Precum un leu – și e pe cale, Asupra locuinței tale, Să năvălească de îndată. Fac dar, Edomul – dintr-odată – Să fugă și-l așez pe cel Ce l-am ales Eu, peste el. Căci cine, oare, va putea, Ca să Îmi fie-asemenea? Cine e cel ce-o să-ndrăznească, Mie să Mi se-mpotrivească?”


Mai iuți decât se dovedeau Vulturii cerului erau Aceia ce ne-au prigonit. Pe munți și văi, ne-au fugărit. Chiar și-n pustie ne-au cătat, Căci ne-au pândit neîncetat.


„Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Un vultur mare, ce vădea Precum că aripi lungi avea Și pene pestrițe, s-a dus, Peste Liban și-apoi, de sus, Peste un cedru s-a lăsat Și-n urmă, vârful i-a luat.


Îmi zise: „Fiu al omului, Spune aceluia pe care, Tirul, drept voievod, îl are: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Iată că tu te-ai îngâmfat În inimă și-ai cuvântat Plin de mândrie, zicând: „Eu, Pe scaunul lui Dumnezeu, Ajuns-am să fiu așezat, Căci Dumnezeu – cu-adevărat – Sunt eu și sunt stăpânitor, Aici, în sânul mărilor”, Măcar că Dumnezeu nu ești, Ci doar un om tu te vădești Care doar ifose-ți dădeai De parcă Dumnezeu erai.


În fața ucigașului – Atuncea – tu o să mai spui: „Sunt Dumnezeu”, măcar că ești Un om doar? O să mai vorbești În felu-acesta, când, la tine, Cel care te ucide vine?


Stăpân ești tu, al tuturor Copiilor oamenilor, Al fiarelor pământului Și-al păsărilor cerului. Tu ești dar, chipul luminat Care din aur e turnat!


În vremea ‘ceea, mi-a venit Mintea-napoi și-am dobândit, Din nou, a mea împărăție, Cu slava și-a mea măreție. Sfetnicii mei – aceia cari Se dovedeau a fi mai mari – Veniră de m-au căutat Și am fost pus, iar, împărat. După aceea, am văzut, Puterea mea, cum a crescut.


Și celelalte fiare-aflate În vis, ajuns-au dezbrăcate De-a lor putere, negreșit, Însă li s-a îngăduit Ca viața a le fi lungită, Pân’ la o vreme anumită.


Că fiara ce a apărut A doua, a fi urs părea Și într-o rână ședea ea. Trei coaste, eu am mai văzut, În gura ei că a avut. În urmă, am mai auzit Un glas care i-a poruncit: „Scoală degrabă, și ascultă! Mănâncă de-acum, carne multă!”


Oriunde stârvul o să fie, Acolo fi-vor și vulturi.


După porunca Domnului, Din marginea pământului Un neam pornește-apoi și vine Să cadă-n urmă, peste tine, Cu zbor de vultur. Va avea O limbă, pe cari nimenea – Dintre ai tăi – n-au s-o dezlege Ca să o poată înțelege;


Fiara – un leopard părea. Labele care le avea, De urs a fi, mi s-au părut; Iar gura – cum am priceput – Părea asemeni leului. Balaurul, puterea lui Și al său scaun de domnie, A hotărât ca să îi fie Lăsate fiarei, de îndată. Fiarei, apoi, i-a mai fost dată O stăpânire foarte mare.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan