Daniel 7:2 - Biblia în versuri 20142 Iată dar, ce-a spus Daniel: „În visul meu, eu am zărit Cum vânturile-au izbucnit. Sunt cele patru vânturi care, Furioase, au suflat pe mare. Aceste izbucniri de vânt, Toate-ale cerurilor sânt. Faic an caibideilTuilleadh tionndaidheanNoua Traducere Românească2 Daniel a spus astfel: „În timpul vedeniei mele de noapte, m-am uitat și iată că cele patru vânturi ale cerului au pornit pe marea cea mare. Faic an caibideilBiblia în Versiune Actualizată 20182 Daniel a spus: „În timpul viziunii mele pe care am avut-o noaptea, am privit și am văzut că cele patru vânturi ale cerului s-au declanșat pe acea mare care are mari dimensiuni. Faic an caibideilVersiunea Biblia Romano-Catolică 20202 Daniél a luat cuvântul și a zis: „Priveam, în viziunea mea de noapte, și, iată, patru vânturi din ceruri agitau Marea cea Mare. Faic an caibideilBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu2 Daniel a început și a zis: „În vedenia mea de noapte, am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. Faic an caibideilTraducere Literală Cornilescu 19312 Daniel a vorbit și a zis: Priveam în vedenia mea de noapte și iată, cele patru vânturi ale cerurilor au năvălit asupra mării celei mari. Faic an caibideil |
Cum se va întări, de-odată, La fel va fi și sfărâmată Împărăția lui. Zdrobită Are să fie și-mpărțită În cele patru vânturi, dar Nu între cei care apar Urmași ai lui. N-o să mai fie, Tare, a lui împărăție, Precum sub el a fost odată, Căci în bucăți va fi tăiată, Dată fiind altora care Nu sunt urmașii ce îi are.
În visul care l-am avut În miez de noapte, am văzut Încă o fiară-ngrozitoare, Grozavă și-nspăimântătoare. Puternică fusese ea Și niște dinți de fier avea. Cu dinți-aceia, ea mânca, Sfărâma prada și călca Ce rămăsese în picioare. Ea era înspăimântătoare. Deosebită s-a vădit De celelalte, negreșit, Pe cari ‘nainte le-am văzut. Ea, zece coarne, a avut.
„Eu, patru îngeri, am văzut – În urmă – că au apărut. Îngeri-acești s-au adunat Și, în picioare, drept, au stat, În patru colțuri de pământ. Prinse, în ale lor mâini, sânt Acele patru vânturi care Suflă peste pământ și mare. Ei, vânturile, le-au oprit Și totul a încremenit: Mările nu mai unduiau, Copacii nu se mai mișcau.