Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Daniel 2:4 - Biblia în versuri 2014

4 Haldeii, cum îl auziră, În aramaică-i vorbiră: „Trăiască-al nostru împărat, Pe veșnicie! Ce-ai visat, Robilor tăi tu să le spui Și-ndată, tâlcul visului, Ei au să ți-l destăinuiască, Pentru că pot să-l deslușească!”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

4 Caldeii i-au răspuns împăratului în limba aramaică, astfel: ‒ Să trăiești veșnic, împărate! Spune-le slujitorilor tăi visul, iar noi îți vom da interpretarea!

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 Astrologii i-au răspuns regelui în limba aramaică: „Să trăiești etern, rege! Relatează-le slujitorilor tăi visul; iar noi îți vom da interpretarea lui!”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 Caldéii i-au vorbit regelui în aramaică: „Rege, în veci să trăiești! Spune-le slujitorilor tăi visul și noi îți vom face cunoscută interpretarea!”.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 Haldeenii au răspuns împăratului în limba aramaică: „Veșnic să trăiești, împărate! Spune robilor tăi visul și-ți vom arăta tâlcuirea lui!”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Traducere Literală Cornilescu 1931

4 Atunci haldeii au vorbit împăratului în limba aramaică: Împărate, să trăiești în veac! Spune slujitorilor tăi visul și vom arăta tălmăcirea.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Daniel 2:4
23 Iomraidhean Croise  

„Movila, nume, va purta: Va fi „Iegar-Sahaduta” – A spus Laban. E așadar, „Movila mărturiei”, iar Iacov, „Galed”, o denumește, Și tot la fel se tălmăcește.


Când Faraon s-a deșteptat, S-a simțit foarte tulburat. Chemă pe înțelepții lui – Pe toți magii Egiptului – Sperând că are să găsească Pe cineva, să-i tălmăcească Tâlcul ascuns al visului. Însă, nici unul dintre-ai lui, N-a fost atât de iscusit.


Căci iată, el a tăiat boi, Viței și foarte multe oi Și un ospăț a pregătit La care-n urmă, i-a poftit Pe fiii împăratului, Pe-Abiatar – preotul lui – Și pe Ioab – acela care Peste oștire, e mai mare. În viață, tu te afli încă, Dar ei, cu toți, beau și mănâncă La masa lui, căci au strigat: „Trăiască noul împărat! Adonia să ne trăiască Și peste noi să-mpărățească!”


Bat-Șeba-n urmă s-a plecat În fața lui și s-a-nchinat, Zicând apoi: „Să ne trăiască Și pe vecie să domnească David, al nostru împărat, Peste Israel așezat!”


Eliachim – acela care, Pe Hilchia, părinte-l are – Cu Șebna și Ioah au spus: „Cuvintele ce le-ai adus – Solia ta – te rugăm noi, Ca-n aramaică apoi, Să le rostești, ca nu cumva Să înțeleagă cineva Dintre cei care ne privesc Și cari, pe ziduri, se găsesc. Nu glăsui în evreiește, Ci-n aramaică vorbește, Căci foarte bine-o știm și noi.”


Apoi, o vreme a venit, Când Artaxerxe a domnit. Atunci, o carte, către el, Au scris Bișlam, cu Tabeel, Cu Mitredat și cu toți cei Care în slujbe-au fost cu ei. Cartea pe care au trimis-o, În aramaică au scris-o.


Și i-am răspuns, înspăimântat: „Trăiască marele-mpărat, De-acum și până-n veșnicie! Cum ar putea ca să nu fie Obrajii mei, plini de-ntristare, Dacă cetatea cea în care Își au mormântul toți acei Care au fost părinții mei, E dărâmată, la pământ, Iar ale ei porți, arse, sânt?”


Eliachim – acela care, Pe Hilchia, părinte-l are – Cu Șebna și Ioah, au spus: „Cuvintele ce le-a adus Solia ta, te rugăm noi, Ca-n aramaică apoi, Să le rostești, ca nu cumva Să înțeleagă cineva, Dintre cei care ne privesc Și cari pe ziduri se găsesc. Nu glăsui în evreiește, Ci-n aramaică vorbește, Căci foarte bine-o știm și noi.”


Eu singur doar, Mă dovedesc, În stare să zădărnicesc Chiar semnele cele pe care Prorocul mincinos le are Și să-i scot drept înșelători Pe cei care sunt ghicitori. Fac, pe-nțelepți, să dea-napoi Și-n nebunie mai apoi, Prefac toată știința lor.


Tineri-acei au trebuit, Frumoși să fie – negreșit – Fără cusur și învățați, Cu-nțelepciune înzestrați În orice ramură pe care Știința-acelei vremi o are; De-asemenea, s-a mai cerut, Pricepere să fi avut Și-o minte ageră, cu care Să se vădească-a fi în stare De a sluji la-mpărăție Și lângă împărat să fie. De la ăști tineri, se cerea Ca să învețe scrierea, Precum și limba cea pe care Neamul Haldeilor o are.


Ei au răspuns, a doua oară: „Vrem ca-mpăratul – bunăoară – Să spună ce vis a avut Și îi vom face cunoscut, Îndată, tâlcul cel pe care Visul ce l-a visat îl are!”


‘Naintea lui merseră dar Și către Nebucadențar Au zis astfel: „Să ne trăiești În veci și să împărățești!


Atuncea, Daniel – numit Și Beltșațar – a stat uimit O clipă, și s-a arătat Că-n gânduri este tulburat. În urmă, Nebucadențar Îi zise astfel: „Beltșațar, Să nu te tulbure ce-am zis Și nici tâlcul din al meu vis!” După aceea, Beltșațar I-a spus lui Nebucadențar: „Vai, împărate, domnul meu, Visul acesta, îl vreau eu Pentru cei care se vădesc Vrăjmași ai tăi! Apoi doresc Ca tâlcuirea lui să fie A celor ce-ți sunt dușmani ție!


Au început ca să sosească, Îndată, marii vrăjitori, Mai mulți Haldei și ghicitori, Precum și cei ce se vădesc Că-n stelele din cer citesc. Visul, atunci, le-am povestit, Dar ei nu mi l-au tâlcuit.


„Voiesc a-ți spune ceva iar, Anume, ție, Beltșațar, Căci tu ești căpetenia care Ceata de vrăjitori o are. În tine – precum am văzut – Este un duh ce e știut Că-l stăpânesc numai acei Cari se vădesc sfinți dumnezei. Nu-i nici o taină ce-ar putea Fi, pentru tine, mult prea grea. Iată dar, ce am eu de zis: Vedeniile-avute-n vis, Să mi le tâlcuiești de-ndat’.


Împărăteasa auzise Cuvintele ce le rostise Chiar împăratul și cei cari Erau în slujba lui mai mari. Îndată, ea s-a-nfățișat ‘Naintea lor și-a cuvântat: „Măria-ta, să ne trăiești Veșnic și să împărățești! Nu trebuie a fi mâhnit Și nici de gânduri, răvășit. Fața să nu-ți îngălbenească! Spaima să nu te cotropească!


Toți înțelepții cei pe care Ținutul Babilon îi are, Au încercat ca să citească Scrisoarea și s-o tălmăcească, Dar orișicât s-au străduit, Nici unul nu a izbutit.


Atunci, din groapă, Daniel Răspunse-ndată-n acest fel: „Să trăiești veșnic, împărate, Cu pace și cu sănătate!


În urmă, toți aceia cari Sunt căpitanii cei mai mari, Precum și ceilalți slujitori Ce se vădeau mari dregători S-au dus, cu zarvă, la-mpărat Și-n acest fel au cuvântat: „Mărite Dariu, să trăiești Veșnic și să împărățești!


Iată că toți aceia cari Sunt căpitanii tăi cei mari – De tine puși ca să îți fie Slujbași peste împărăție – Cu cei care sunt dregători Ori sfetnici sau cârmuitori, Sunt de părere că e bine Ca o poruncă, de la tine, Asupra țării să pornească. Pe-aceasta să o însoțească Și o oprire aspră, care Va pedepsi pe fiecare, Dacă se face vinovat De faptul de a fi-nălțat Vreo rugă către cineva Sau către-un dumnezeu, cumva, Un timp ce-n ale vremii file Va număra treizeci de zile. În timpu-acesta, negreșit, Are să fie-ngăduit Ca rugi să fie înălțate, Doar către tine, împărate. Cel care nu se va supune La ceea ce porunca spune, Are să fie pedepsit Și-n groapa leilor, zvârlit.


Cei cari ‘naintea Lui s-au dus, Precum și cei care veneau, În urma Sa, mereu strigau: „Osana, al lui David Fiu! Slavă lui Dumnezeu Cel viu! Osana, binecuvântat E Cel ce ni s-a arătat, Care-n Numele Domnului Sosește-acum. Osana Lui! Osana! Slava Celui Sfânt, În ceruri cari prea-nalte sânt!”


În urmă, zise Samuel Către popor, în acest fel: „Vedeți pe cel ce l-a ales Domnul, acum? Bine-nțeles Că nimenea – în Israel – Nu e asemenea cu el.” Întreg poporul a strigat: „Trăiască al nost’ împărat!”


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan