Daniel 2:4 - Biblia în versuri 20144 Haldeii, cum îl auziră, În aramaică-i vorbiră: „Trăiască-al nostru împărat, Pe veșnicie! Ce-ai visat, Robilor tăi tu să le spui Și-ndată, tâlcul visului, Ei au să ți-l destăinuiască, Pentru că pot să-l deslușească!” Faic an caibideilTuilleadh tionndaidheanNoua Traducere Românească4 Caldeii i-au răspuns împăratului în limba aramaică, astfel: ‒ Să trăiești veșnic, împărate! Spune-le slujitorilor tăi visul, iar noi îți vom da interpretarea! Faic an caibideilBiblia în Versiune Actualizată 20184 Astrologii i-au răspuns regelui în limba aramaică: „Să trăiești etern, rege! Relatează-le slujitorilor tăi visul; iar noi îți vom da interpretarea lui!” Faic an caibideilVersiunea Biblia Romano-Catolică 20204 Caldéii i-au vorbit regelui în aramaică: „Rege, în veci să trăiești! Spune-le slujitorilor tăi visul și noi îți vom face cunoscută interpretarea!”. Faic an caibideilBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu4 Haldeenii au răspuns împăratului în limba aramaică: „Veșnic să trăiești, împărate! Spune robilor tăi visul și-ți vom arăta tâlcuirea lui!” Faic an caibideilTraducere Literală Cornilescu 19314 Atunci haldeii au vorbit împăratului în limba aramaică: Împărate, să trăiești în veac! Spune slujitorilor tăi visul și vom arăta tălmăcirea. Faic an caibideil |
Căci iată, el a tăiat boi, Viței și foarte multe oi Și un ospăț a pregătit La care-n urmă, i-a poftit Pe fiii împăratului, Pe-Abiatar – preotul lui – Și pe Ioab – acela care Peste oștire, e mai mare. În viață, tu te afli încă, Dar ei, cu toți, beau și mănâncă La masa lui, căci au strigat: „Trăiască noul împărat! Adonia să ne trăiască Și peste noi să-mpărățească!”
Eliachim – acela care, Pe Hilchia, părinte-l are – Cu Șebna și Ioah au spus: „Cuvintele ce le-ai adus – Solia ta – te rugăm noi, Ca-n aramaică apoi, Să le rostești, ca nu cumva Să înțeleagă cineva Dintre cei care ne privesc Și cari, pe ziduri, se găsesc. Nu glăsui în evreiește, Ci-n aramaică vorbește, Căci foarte bine-o știm și noi.”
Eliachim – acela care, Pe Hilchia, părinte-l are – Cu Șebna și Ioah, au spus: „Cuvintele ce le-a adus Solia ta, te rugăm noi, Ca-n aramaică apoi, Să le rostești, ca nu cumva Să înțeleagă cineva, Dintre cei care ne privesc Și cari pe ziduri se găsesc. Nu glăsui în evreiește, Ci-n aramaică vorbește, Căci foarte bine-o știm și noi.”
Tineri-acei au trebuit, Frumoși să fie – negreșit – Fără cusur și învățați, Cu-nțelepciune înzestrați În orice ramură pe care Știința-acelei vremi o are; De-asemenea, s-a mai cerut, Pricepere să fi avut Și-o minte ageră, cu care Să se vădească-a fi în stare De a sluji la-mpărăție Și lângă împărat să fie. De la ăști tineri, se cerea Ca să învețe scrierea, Precum și limba cea pe care Neamul Haldeilor o are.
Atuncea, Daniel – numit Și Beltșațar – a stat uimit O clipă, și s-a arătat Că-n gânduri este tulburat. În urmă, Nebucadențar Îi zise astfel: „Beltșațar, Să nu te tulbure ce-am zis Și nici tâlcul din al meu vis!” După aceea, Beltșațar I-a spus lui Nebucadențar: „Vai, împărate, domnul meu, Visul acesta, îl vreau eu Pentru cei care se vădesc Vrăjmași ai tăi! Apoi doresc Ca tâlcuirea lui să fie A celor ce-ți sunt dușmani ție!
„Voiesc a-ți spune ceva iar, Anume, ție, Beltșațar, Căci tu ești căpetenia care Ceata de vrăjitori o are. În tine – precum am văzut – Este un duh ce e știut Că-l stăpânesc numai acei Cari se vădesc sfinți dumnezei. Nu-i nici o taină ce-ar putea Fi, pentru tine, mult prea grea. Iată dar, ce am eu de zis: Vedeniile-avute-n vis, Să mi le tâlcuiești de-ndat’.
Împărăteasa auzise Cuvintele ce le rostise Chiar împăratul și cei cari Erau în slujba lui mai mari. Îndată, ea s-a-nfățișat ‘Naintea lor și-a cuvântat: „Măria-ta, să ne trăiești Veșnic și să împărățești! Nu trebuie a fi mâhnit Și nici de gânduri, răvășit. Fața să nu-ți îngălbenească! Spaima să nu te cotropească!
Iată că toți aceia cari Sunt căpitanii tăi cei mari – De tine puși ca să îți fie Slujbași peste împărăție – Cu cei care sunt dregători Ori sfetnici sau cârmuitori, Sunt de părere că e bine Ca o poruncă, de la tine, Asupra țării să pornească. Pe-aceasta să o însoțească Și o oprire aspră, care Va pedepsi pe fiecare, Dacă se face vinovat De faptul de a fi-nălțat Vreo rugă către cineva Sau către-un dumnezeu, cumva, Un timp ce-n ale vremii file Va număra treizeci de zile. În timpu-acesta, negreșit, Are să fie-ngăduit Ca rugi să fie înălțate, Doar către tine, împărate. Cel care nu se va supune La ceea ce porunca spune, Are să fie pedepsit Și-n groapa leilor, zvârlit.