Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




1 Petru 3:3 - Biblia în versuri 2014

3 Podoaba voastră, bunăoară, Să nu vă fie cea de-afară, Ce șade-n felu-n care știți Ca părul să vi-l împletiți, În felu-n care vă-mbrăcați, Sau precum știți ca să purtați Scule de aur mai apoi,

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

3 Frumusețea voastră să nu stea în împodobirea exterioară, prin împletirea părului, purtarea de bijuterii din aur sau îmbrăcarea de haine fine,

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Să nu considerați că frumusețea exterioară este decisivă în acest scop. Deși ea este amplificată prin aranjarea părului în diferite moduri de împletire a lui, prin purtarea podoabelor din aur și a hainelor frumoase,

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Podoaba voastră să nu fie exterioară: împletitura părului, bijuteriile de aur, etalarea hainelor,

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Română Noul Testament Interconfesional 2009

3 Frumuseţea voastră să nu fie cea exterioară: împletituri complicate ale părului, zorzoane de aur sau purtarea de veşminte luxoase,

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




1 Petru 3:3
22 Iomraidhean Croise  

Cămilele s-au adăpat, Iar robul, iute, a luat Un cerc de aur, pregătit – Jumate siclu prețuit – Două brățări a mai luat, De aur – care-au valorat Cât zece sicli, cântărit –


Acestea dacă le-am văzut, Am întrebat-o: „A cui ești?” Ea mi-a răspuns: „Dacă dorești Să știi, sunt a lui Betuel – E-al Milcăi și-al lui Nahor, el.” Eu am făcut spre ea un pas, I-am pus dar, o verigă-n nas, Apoi brățările, pe mână


Apoi a scos ce a adus Și-n a Rebecăi față-a pus Podoabe multe și bogate – Din aur și argint lucrate – Îmbrăcăminte – toate noi – Și n-a uitat ca mai apoi, Și lui Laban – și-asemenea Și mamei lui – daruri să dea.


Iehu intră în Izreel, Cu-ntreaga ceată după el. Când Izabela-a auzit Lucrul acesta, s-a grăbit, Sprâncenele să își boiască Și capul să-și împodobească. În urmă, când a isprăvit, Ea la fereastră a ieșit Și zâmbitoare l-a-ntrebat


Trei zile au trecut îndată. Apoi Estera, îmbrăcată În haina sa împărătească, Merse în curtea cea domnească. Pe jilțul său de împărat, Ahașveroș sta așezat, Atunci când ea a îndrăznit


Printre-ale tale prea iubite, Sunt fete de-mpărat găsite. Mireasa ta – a ta aleasă, Care îți e împărăteasă – La dreapta-ți stă, împodobită, Cu aur din Ofir gătită.


Să spui dar, oricărei femei, Să intre la vecina ei, Să ceară-atuncea, de la ea – Și de la cea cari va ședea În casa ei – vase să-i deie, De-argint și aur, și să ieie Și haine, ca să vă-mbrăcați Copiii, când o să plecați. În acest fel, îi jefuiți, Pe Egipteni, și-i părăsiți.”


Aron a zis: „Să adunați Cercei de aur. Să-i luați, De pe la fiice și soții, Și chiar de la ai voștri fii. Să-i adunați de la oricine Și-apoi, aduceți-i la mine.”


Poporul, când a auzit Ce grele vorbe a rostit Domnul, de el, s-a întristat, Și nimenea n-a mai purtat Podoabe. Domnu-a zis apoi,


Deci toți cei care-au dovedit Că-s inimoși, au și venit – Atât bărbați, cât și femei – Și-au dat inele și cercei; Salbe, brățări au dăruit, Belciuge ce s-au folosit La pus în nas și, fiecare – După cum fost-a a sa stare – A dat, din aur, Domnului, Prinosul avuției lui.


A mai făcut, pentru spălat, Și un lighean, ce l-a lucrat Numai din tablă de aramă. Piciorul său, de bună seamă, Tot din aramă l-a-ncropit. Drept material, a folosit, Atuncea, la facerea lor, Oglinzile femeilor.


„Sionule, trezește-te Și-apoi împodobește-te! Cetate sfântă, minunată – Ce ești Ierusalim chemată – Ia-ți haina cea strălucitoare Și straiul cel de sărbătoare! Căci nici un om ce-i necurat Sau nu e împrejur tăiat, În tine, nu va mai putea – De-acum – să intre și să stea.


În al Meu Domn, Mă bucur Eu Și vesel sunt, în Dumnezeu, Căci Mi-a dat haina mântuirii, Mi-a dat mantaua izbăvirii. Cu o cunună-mpărătească, El a voit să Mă gătească, Precum este un mire-n casă, Sau precum este o mireasă Care de nuntă-i pregătită, Cu ale ei scule gătită.


Mireasa-și uită brâul oare, Sau fata ale ei odoare? Dar Eu, de-un timp îndelungat, Am fost, de-al Meu popor, uitat.


Tu, pustiito, ce vei face? Cârmâzul vrei să te îmbrace. Cu aur ai să te gătești, Iar ochii ți-i sulemenești. Degeaba însă tu lucrezi Și vrei să te-nfrumusețezi. Ai tăi ibovnici se vădesc Precum că te disprețuiesc Și-n fiecare dimineață Vor ca să ieie a ta viață.


Soli au trimis, la toți cei care Au locuit la depărtare. Oameni-aceia au primit Soliile și au venit. Pe-aceștia, tu i-ai așteptat, Căci pentru ei doar, te-ai scăldat. Ochii ți i-ai sulemenit Și cu podoabe te-ai gătit.


Să nu vă potriviți apoi, Chipului veacului, ci voi – Prin înnoirea minții – fiți În stare să deosebiți Voia pe care Dumnezeu Are s-o aibă, tot mereu. Aceea trebuie făcută, Pentru că ea Îi e plăcută, E bună și desăvârșită – De-aceea trebuie-mplinită.


Când vor vedea în ce fel știți, Întotdeauna, să trăiți. Deci, să aveți un trai curat, În temere, neîncetat.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan