Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Psalmi 9 - Traducere Literală Cornilescu 1931


Cântare de mulțumire pentru dreptatea lui Dumnezeu
Către mai marele muzicii. Pe Mutlaben. Un psalm al lui David

1 Voi lăuda pe Domnul cu toată inima mea; voi spune toate lucrările tale minunate.

2 Mă voi bucura și mă voi veseli în tine; voi cânta laudă numelui tău, Preaînalte,

3 Când se vor da înapoi vrăjmașii mei, se vor poticni și vor fi pierduți înaintea feței tale.

4 Căci tu mi‐ai apărat dreptul și pricina mea. Tu șezi pe scaunul de domnie ca judecător drept.

5 Ai mustrat popoarele, ai pierdut pe cei răi, le‐ai șters numele în veci de veci.

6 O, vrăjmașule, pustiirile s‐au sfârșit în veac. Tu ai dărâmat cetățile lor, până și pomenirea li s‐a pierdut.

7 Dar Domnul șade pe scaunul de domnie în veac. El și‐a pus scaunul său de domnie pentru judecată

8 și va judeca lumea cu dreptate, va face judecată popoarelor cu neprihănire.

9 Și Domnul va fi un turn înalt pentru cel apăsat, un turn înalt la vreme de strâmtorare.

10 Și cei ce cunosc numele tău se vor încrede în tine; căci nu părăsești pe cei ce te caută, Doamne!

11 Cântați laude Domnului care locuiește în Sion; spuneți între popoare faptele sale!

12 Căci el, care face cercetare pentru sânge, își aduce aminte de ei; nu uită strigarea celor săraci.

13 Îndură‐te de mine, Doamne! Privește întristarea mea pe care o rabd din partea celor ce mă urăsc, ridicându‐mă din porțile morții:

14 ca să spun toată lauda ta în porțile fiicei Sionului. Mă voi bucura în mântuirea ta.

15 Neamurile s‐au cufundat în groapa pe care au făcut‐o; piciorul lor s‐a prins în cursa pe care au ascuns‐o.

16 Domnul s‐a făcut cunoscut, a făcut judecată; cel rău este prins în laț în chiar lucrul mâinilor sale. (Higaion), (Sela.)

17 Cei răi se vor întoarce în Șeol; toate neamurile care uită pe Dumnezeu.

18 Căci cel nevoiaș nu va fi uitat pentru totdeauna: nădejdea celor săraci nu va fi pierdută în veac.

19 Scoală‐te, Doamne! să nu biruie omul; neamurile să fie judecate înaintea feței tale.

20 Pune frică în ei, Doamne! ca să știe neamurile că sunt oameni! (Sela.)

© Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2018 Interconfessional Bible Society of Romania
Lean sinn:



Sanasan