Psalmi 127 - Traducere Literală Cornilescu 1931Propășirea vine de la Domnul O cântare a treptelor. A lui Solomon 1 De n‐ar zidi Domnul casa, în zadar s‐ar osteni cei ce o zidesc. De n‐ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar veghea păzitorul. 2 În zadar vă sculați de dimineață, vă culcați târziu, mâncați pâinea durerilor: așa dă el somn iubitului său. 3 Iată, copiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplătire. 4 Ca niște săgeți în mâna unui viteaz, așa sunt copiii din tinerețe. 5 Ferice de bărbatul care și‐a umplut tolba cu ele: nu se vor rușina când vor vorbi cu vrăjmașii lor în poartă. |