Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Isaia 12 - Traducere Literală Cornilescu 1931


Cântare de mulțumire a celor mântuiți

1 Și în ziua aceea vei zice: Îți voi mulțumi, Doamne! Căci deși te‐ai mâniat pe mine, mânia ta s‐a abătut și m‐ai mângâiat.

2 Iată, Dumnezeu este mântuirea mea; mă voi încrede în el și nu mă voi teme. Căci Domnul Dumnezeu este tăria și cântarea mea și el s‐a făcut mântuirea mea.

3 De aceea veți scoate cu veselie apă din izvoarele mântuirii.

4 Și în ziua aceea veți zice: Mulțumiți Domnului, chemați numele lui, spuneți faptele lui între popoare, pomeniți cu slavă că numele lui este înălțat.

5 Cântați Domnului căci a făcut fapte mari. Aceasta este cunoscută în tot pământul!

6 Strigă și chiuie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel.

© Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2018 Interconfessional Bible Society of Romania
Lean sinn:



Sanasan