Psalmi 39 - Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

PSALMUL 39

Către mai-marele cântăreților: către Iedutun. Un psalm al lui David

¹ Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii cât va sta cel rău înaintea mea.”

² Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit, și totuși durerea mea nu era mai puțin mare.

³ Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia, și atunci mi-a venit cuvântul pe limbă și am zis:

⁴ „Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele, care este măsura zilelor mele, ca să știu cât de trecător sunt!”

⁵ Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține. (Oprire)

⁶ Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori și nu știe cine le va lua.

⁷ Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.

⁸ Izbăvește-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!

⁹ Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.

¹⁰ Abate-Ți loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.

¹¹ Tu pedepsești pe om și-l lovești pentru fărădelegea lui; îi prăpădești, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare. (Oprire)

¹² Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, și pleacă-Ți urechea la strigătele mele! Nu tăcea în fața lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toți părinții mei.

¹³ Abate-Ți privirea de la mine și lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc și să nu mai fiu!