Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Exodul 24 - Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu


Moise pe muntele Sinai

1 Dumnezeu a zis lui Moise: „Suie-te la Domnul, tu și Aaron, Nadab și Abihu și șaptezeci de bătrâni ai lui Israel și să vă închinați de departe, aruncându-vă cu fața la pământ.

2 Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalți să nu se apropie și poporul să nu se suie cu el.”

3 Moise a venit și a spus poporului toate cuvintele Domnului și toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.”

4 Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineață, a zidit un altar la poalele muntelui și a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminții ale lui Israel.

5 A trimis pe niște tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot și să înjunghie tauri ca jertfe de mulțumire.

6 Moise a luat jumătate din sânge și l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar.

7 A luat cartea legământului și a citit-o în fața poporului. Ei au zis: „Vom face și vom asculta tot ce a zis Domnul.”

8 Moise a luat sângele și a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”


Vederea lui Dumnezeu

9 Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab și Abihu și cu șaptezeci de bătrâni ai lui Israel.

10 Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăția lui.

11 El nu Și-a întins mâna împotriva aleșilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, și totuși au mâncat și au băut.


Moise se suie iarăși pe munte

12 Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte și rămâi acolo. Eu îți voi da niște table de piatră cu Legea și poruncile pe care le-am scris pentru învățătura lor.”

13 Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea, și Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu.

14 El a zis bătrânilor: „Așteptați-ne aici până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron și Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînțelegere, să meargă la ei.”

15 Moise s-a suit pe munte, și norul a acoperit muntele.

16 Slava Domnului s-a așezat pe muntele Sinai și norul l-a acoperit timp de șase zile. În ziua a șaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului.

17 Înfățișarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel.

18 Moise a intrat în mijlocul norului și s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți.

© Drepturi de autor Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2014 © Copyright the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2014 Interconfessional Bible Society of Romania
Lean sinn:



Sanasan