Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Psalmi 30 - Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020


PSALMUL 30 (29) Mulțumire pentru salvarea de la moarte

1 Psalm. Cântec la dedicarea templului. Al lui Davíd.

2 Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat și n-ai lăsat pe vrăjmașii mei să râdă de mine.

3 Doamne Dumnezeul meu, eu am strigat către tine și tu m-ai vindecat.

4 Doamne, tu mi-ai scos sufletul din locuința morților, tu mi-ai dat viață, ca să nu cobor în groapă.

5 Cântați Domnului, voi, credincioșii lui, lăudați memoria sfințeniei sale!

6 Căci mânia lui ține o clipă, dar îndurarea lui ține toată viața. Seara intră în casă plânsul, iar dimineața, bucuria.

7 Iar eu, în bunăstarea mea, am zis: „Nu mă voi clătina în veac”.

8 Doamne, în bunăvoința ta, m-ai așezat pe un munte puternic; dar când ți-ai întors fața de la mine, am fost cuprins de spaimă.

9 Către tine, Doamne, am început să strig și de la Dumnezeul meu am cerut îndurare.

10 Ce câștig ai avea din sângele meu de-aș coborî în adâncuri? Oare te va lăuda țărâna și va face cunoscut adevărul tău?

11 Ascultă-mă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, fii tu ajutorul meu!

12 Tu ai schimbat geamătul meu în dans, mi-ai sfâșiat haina de pocăință și m-ai încins cu bucurie,

13 pentru ca sufletul meu să-ți cânte fără încetare. Doamne Dumnezeul meu, în veci te voi lăuda!

Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași

Lean sinn:



Sanasan