Psalmi 14 - Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020PSALMUL 14 (13) Nebunia celor fără Dumnezeu 1 Maestrului de cor. Al lui Davíd. 1 Maestrului de cor. Al lui Davíd. A spus nebunul în inima sa: „Nu este Dumnezeu!”. S-au corupt, au săvârșit lucruri abominábile; nu-i nimeni care să facă binele. 2 Domnul din ceruri privește spre fiii oamenilor ca să vadă dacă există [vreun om] chibzuit, [vreunul] care să-l caute pe Dumnezeu. 3 Toți au deviat, s-au pervertit cu toții; nu-i [nimeni] care să facă binele, nu este nici măcar unul. 4 Oare nu știu toți cei ce săvârșesc fărădelegea, care devorează poporul meu cum ar mânca o pâine și pe Domnul nu l-au invocat? 5 Acolo vor tremura de spaimă, căci Dumnezeu este cu neamul celor drepți. 6 Ați râs de nădejdea celui sărman, dar Domnul este refugiul său. 7 Cine va da din Sión mântuirea lui Israél? Când va întoarce Domnul poporul său din captivitate, va tresălta de bucurie Iacób și se va bucura Israél. |
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași