Osea 6 - Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020Falsa întoarcere la Domnul 1 Veniți, să ne întoarcem la Domnul! Căci el ne-a sfâșiat, și el ne va vindeca, el ne-a lovit, și el ne va lega. 2 Ne va face să trăim în două zile și, a treia zi, ne va ridica și ne va face să fim în fața lui. 3 Să-l cunoaștem, să urmărim să-l cunoaștem pe Domnul! Ca revărsatul zorilor, sigură este ieșirea lui: va veni ca ploaia timpurie la noi și ca ploaia târzie care udă pământul. 4 Ce să-ți fac, Efraím? Ce să-ți fac, Iúda? Îndurarea voastră este ca norul de dimineață, ca roua care trece repede. 5 De aceea, îi voi lovi prin profeți, îi voi ucide prin cuvintele gurii mele și judecata ta va ieși ca lumina. 6 Căci îndurarea îmi place, nu jertfa, și cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot. Delictele Israélului din trecut și din prezent 7 Ei au încălcat ca orice om alianța, acolo m-au trădat. 8 Galaád este o cetate a făcătorilor de nelegiuire, plină de urme de sânge. 9 Ca niște tâlhari care așteaptă pe cineva este grupul de preoți care ucid pe drumul spre Síhem: ei săvârșesc mișelii. 10 În casa lui Israél am văzut fapte foarte grave: acolo este desfrânarea lui Efraím, întinarea lui Israél. 11 Chiar și pentru tine, Iúda, este stabilit un seceriș, când îl voi întoarce pe poporul meu din captivitate. |
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași