Isaia 15 - Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020Profeție despre Moáb 1 Profeție despre Moáb. În noaptea pustiirii, Ar-Moáb este distrus; în noaptea pustiirii, Chir-Moáb este distrus. 2 Báit și Dibón au urcat pe înălțimi ca să plângă; pe Nebó și la Madába, Moáb urlă. Toate capetele sunt chele și toate bărbile sunt rase. 3 Pe ulițe se încing cu sac; pe acoperișuri și în piețe, toți urlă și varsă lacrimi. 4 Heșbón și Elealé strigă: glasul lor se aude până la Iáhaț. Cei încinși pentru război din Moáb, freamătă și tremură sufletul în ei. 5 Inima mea strigă pentru Moáb; fugarii lui [aleargă] până la Țoár, până la Eglát-Șelișía, căci urcă plângând urcușul Luhít, întrucât pe drumul spre Horonáim înalță strigătul de nimicire. 6 Apele Nimrím sunt devastate, iarba s-a uscat și cea proaspătă s-a veștejit și nu mai este [nimic] verde. 7 De aceea, bogățiile făcute și proviziile lor le transportă dincolo de Pârâul Sălciilor. 8 Căci strigătul lor înconjoară hotarele Moábului, urletul, până la Egláim și vaietul, până la Béer-Elím. 9 Apele din Dimón sunt pline de sânge, căci voi adăuga peste Dimón [alte nenorociri], un leu pentru cei scăpați din Moáb și pentru cei rămași din țară. |
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași