Amos 4 - Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020Împotriva femeilor din Samaría 1 Ascultați cuvântul acesta, vaci din Basán, de pe muntele Samaríei, care îi oprimă pe cei săraci, care îi zdrobesc pe cei nevoiași și care spun stăpânilor lor: „Aduceți să bem!”! 2 Domnul Dumnezeu a jurat pe sfințenia lui: „Iată, vin zile peste voi când veți fi purtate cu cârlige și [trase] cu undițe de pescari! 3 Prin spărturi veți ieși, fiecare în dreptul său, și veți fi aruncate spre Hermón” – oracolul Domnului. 4 Veniți la Bétel și săvârșiți nelegiuirea, la Ghilgál, și înmulțiți nelegiuirea! Aduceți dimineața jertfele voastre și la trei zile, zeciuielile voastre! 5 Ardeți prin ardere ceea ce este dospit ca jertfă de laudă și proclamați jertfa de bunăvoie! Faceți să se audă, căci așa vă place, fii ai lui Israél – oracolul Domnului Dumnezeu! 6 Și eu v-am dat curățare de dinți în toate cetățile voastre și lipsă de pâine în toate locurile voastre – oracolul Domnului. 7 Tot eu am oprit ploaia de la voi când mai erau trei luni până la seceriș. Am făcut să plouă peste o cetate și peste altă cetate n-am făcut să plouă. O parte a fost plouată, iar partea peste care nu a plouat s-a uscat. 8 Două-trei cetăți au rătăcit spre o altă cetate ca să bea apă, și nu s-au săturat, dar nu v-ați întors la mine – oracolul Domnului. 9 Eu v-am lovit cu tăciune și cu mană, am uscat grădinile voastre, iar viile, smochinii și măslinii voștri le-au devorat viermii, dar nu v-ați întors la mine – oracolul Domnului. 10 Am trimis împotriva voastră ciuma, asemenea celei din Egipt; i-am ucis pe tinerii voștri cu sabia, împreună cu capturarea cailor voștri. Am făcut să se ridice duhoare din tabăra voastră spre nările voastre, dar nu v-ați întors la mine – oracolul Domnului. 11 V-am lovit cum a lovit Dumnezeu Sodóma și Gomóra; ați devenit ca un tăciune luat dintr-un foc, dar nu v-ați întors la mine. 12 De aceea, așa îți voi face, Israél, pregătește-te, căci aceasta îți voi face! Fii gata să-l întâlnești pe Dumnezeul tău, Israél! Doxologie 13 Căci, iată, cel care plăsmuiește munții și creează vântul, care descoperă omului care este gândul său; cel care preface zorile în întuneric și umblă pe înălțimile pământului, Domnul Dumnezeul Sabaót este numele lui. |
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași