1 Tesaloniceni 1 - Noul Testament SBR 2023Salutul 1 Pavel, Silvan și Timotei, către biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl și în Domnul Isus Cristos: Har vouă și pace! 2 Îi mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi toți, când vă amintim neîncetat în rugăciunile noastre 3 și ne aducem aminte înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinței voastre, de osteneala dragostei voastre și de statornicia nădejdii voastre în Domnul nostru Isus Cristos. 4 Noi știm, frați iubiți de Dumnezeu, că El v-a ales, 5 fiindcă Evanghelia noastră nu a ajuns la voi doar prin cuvânt, ci și prin putere, prin Duhul Sfânt și cu o deplină convingere; după cum bine știți ce fel de oameni am fost printre voi, de dragul vostru. 6 Iar voi ne-ați luat ca model atât pe noi, cât și pe Domnul, ați primit Cuvântul în mijlocul unei mari strâmtorări cu o bucurie care vine de la Duhul Sfânt 7 și ați devenit astfel voi înșivă un model pentru toți credincioșii din Macedonia și Ahaia. 8 Căci de la voi a răsunat Cuvântul Domnului nu numai în Macedonia și [în] Ahaia, ci și în tot locul unde s-a răspândit credința voastră în Dumnezeu, așa că nu mai este nevoie ca noi să spunem ceva. 9 Căci ei înșiși spun despre noi ce fel de primire am avut la voi și cum v-ați întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiți Dumnezeului celui viu și adevărat 10 și să-L așteptați din ceruri pe Fiul Său, pe Care El L-a înviat din morți, pe Isus, Cel care ne va scăpa de mânia care va veni. |
Copyright © 2023 Societatea Biblică din România, Oradea
Interconfessional Bible Society of Romania