Psalmi 67 - Noua Traducere RomâneascăPsalmul 67 Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu coarde. Un psalm. O cântare. 1 Dumnezeu să-Și arate bunăvoința față de noi, să ne binecuvânteze și să facă să strălucească fața Sa peste noi! Selah 2 Să se cunoască astfel pe pământ căile Tale și mântuirea Ta printre toate națiunile. 3 Să Te laude popoarele, Dumnezeule! Să Te laude toate popoarele! 4 Să se bucure și să strige de bucurie națiunile, căci Tu judeci popoarele cu dreptate și conduci națiunile pe pământ. Selah 5 Să Te laude popoarele, Dumnezeule! Să Te laude toate popoarele! 6 Atunci pământul își va da roada, iar Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne va binecuvânta. 7 Dumnezeu ne va binecuvânta și toate marginile pământului se vor teme de El. |
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.
Biblica, Inc.