Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Psalmi 11 - Noua Traducere Românească


Psalmul 11
Pentru dirijor. Al lui David.

1 În Domnul mă adăpostesc! Cum puteți spune sufletului meu: „Fugi la muntele vostru, ca o pasăre“?

2 Iată, cei răi își încordează arcul, își potrivesc săgeata pe coardă, ca să-i țintească pe întuneric pe cei cu inima dreaptă.

3 Când se surpă temeliile, ce mai poate face cel drept?

4 Domnul este în Templul Său cel sfânt, Domnul este pe tronul Lui din Ceruri. Ochii Lui privesc și pleoapele Lui îi cercetează pe fiii omului.

5 Domnul îl cercetează pe cel drept, dar sufletul Lui îl urăște pe cel rău și pe cel ce iubește violența.

6 Peste cei răi va face să plouă cu cărbuni, foc și sulf; o căldură arzătoare este paharul de care au parte.

7 Căci Domnul este drept, iubește dreptatea, iar cei drepți vor privi fața Lui.

Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™

Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.

Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.

The Bible, New Romanian Translation™

Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.

Used with permission. All rights reserved worldwide.

Biblica, Inc.
Lean sinn:



Sanasan