Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

1 Corinteni 8 - Noua Traducere Românească


Mâncarea jertfită idolilor

1 Cu privire la ceea ce este jertfit idolilor, știm că toți avem cunoștință. Însă cunoștința îngâmfă, pe când dragostea consolidează.

2 Dacă cineva crede că știe ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.

3 Dacă însă cineva Îl iubește pe Dumnezeu, atunci acesta este cunoscut de către Dumnezeu.

4 Așadar, cu privire la mâncarea jertfită idolilor, știm că, în lume, un idol este nimic și că nu există decât un singur Dumnezeu.

5 Într-adevăr, chiar dacă există așa-numiți „dumnezei“ în cer sau pe pământ, așa cum există de fapt mulți „dumnezei“ și mulți „domni“,

6 totuși, pentru noi există un singur Dumnezeu – Tatăl, din Care sunt toate și pentru Care suntem și noi – și un singur Domn: Isus Cristos, prin Care sunt toate și prin Care suntem și noi.

7 Însă nu în toți este cunoștința aceasta. Unii, fiind până acum obișnuiți cu idolii, mănâncă ceva ca fiind jertfit unui idol și astfel conștiința lor, fiind slabă, este pângărită.

8 Dar nu mâncarea ne va duce mai aproape de Dumnezeu. Nu pierdem nimic dacă nu mâncăm din ea, și nu câștigăm nimic dacă mâncăm.

9 Fiți atenți, însă, ca nu cumva dreptul vostru să devină ceva care să-i facă pe cei slabi să cadă.

10 Căci, dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoștință, că mănânci în templul unui idol, oare conștiința lui slabă nu-l va încuraja să mănânce ceea ce este jertfit idolilor?

11 Astfel, cel slab piere din cauza cunoștinței tale, el, fratele pentru care a murit Cristos!

12 Când păcătuiți astfel împotriva fraților și le răniți conștiința lor slabă, păcătuiți împotriva lui Cristos.

13 De aceea, dacă o mâncare îl face pe fratele meu să păcătuiască, atunci nu voi mânca în veci carne, ca să nu-l fac pe fratele meu să păcătuiască.

Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™

Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.

Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.

The Bible, New Romanian Translation™

Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.

Used with permission. All rights reserved worldwide.

Biblica, Inc.
Lean sinn:



Sanasan