Psalmi 98 - Biblia Dumitru Cornilescu 2024PSALMUL 98 Un psalm 1 Cântați-I Domnului o cântare nouă, căci El a făcut minuni! Dreapta și brațul Lui cel sfânt I-au venit în ajutor. 2 Domnul Și-a arătat mântuirea, Și-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor. 3 Și-a adus aminte de bunătatea și credincioșia Lui față de casa lui Israel: toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru. 4 Strigați către Domnul cu strigăte de bucurie, toți locuitorii pământului! Chiuiți, strigați și cântați laude! 5 Cântați-I Domnului cu harfa, cu harfa și cu cântece din gură! 6 Cu trâmbițe și sunete din corn, strigați de bucurie înaintea Împăratului, Domnul! 7 Să urle marea cu tot ce cuprinde ea, să chiuie lumea și cei ce locuiesc pe ea, 8 să bată din palme râurile, să strige de bucurie toți munții 9 înaintea Domnului, căci El vine să judece pământul! El va judeca lumea cu dreptate și popoarele cu nepărtinire. |