Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Psalmi 76 - Biblia Dumitru Cornilescu 2024


PSALMUL 76
Către mai-marele cântăreților. De cântat cu instrumente cu coarde. Un psalm al lui Asaf. O cântare

1 Dumnezeu este cunoscut în Iuda, mare este Numele Lui în Israel!

2 Cortul Lui este în Salem, și locuința Lui, în Sion;

3 acolo a sfărâmat El săgețile, scutul, sabia și armele de război. (Oprire)

4 Tu ești mai măreț, mai puternic decât munții răpitorilor.

5 Despuiați au fost vitejii aceia plini de inimă, au adormit somnul de apoi; n-au putut să se apere toți acei oameni viteji.

6 La mustrarea Ta, Dumnezeul lui Iacov, au adormit și călăreți, și cai.

7 Cât de înfricoșător ești Tu! Cine poate să-Ți stea împotrivă când Îți izbucnește mânia?

8 Ai rostit hotărârea de la înălțimea cerurilor; pământul s-a îngrozit și a tăcut

9 când S-a ridicat Dumnezeu să facă dreptate și să-i scape pe toți nenorociții de pe pământ. (Oprire)

10 Omul Te laudă chiar și în mânia lui, când Te îmbraci cu toată urgia Ta.

11 Faceți-I juruințe Domnului, Dumnezeului vostru, și împliniți-le! Toți cei ce-L înconjoară să-I aducă daruri Dumnezeului celui înfricoșător.

12 El frânge mândria domnitorilor, El este înfricoșător pentru împărații pământului.

© Drepturi de autor Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023 © copyright the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2023 Interconfessional Bible Society of Romania
Lean sinn:



Sanasan