Psalmi 48 - Biblia Dumitru Cornilescu 2024PSALMUL 48 O cântare. Un psalm al fiilor lui Core 1 Mare este Domnul și lăudat de toți în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfânt! 2 Frumoasă înălțime, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat. 3 Dumnezeu, în casele Lui împărătești, este cunoscut ca un turn de scăpare. 4 Căci iată că împărații se adunaseră: doar au trecut împreună, 5 au privit-o, au înlemnit, s-au temut și au luat-o la fugă. 6 I-a apucat un tremur acolo, ca durerea unei femei la facere. 7 Au fost izgoniți de parcă ar fi fost luați de vântul de răsărit, care sfărâmă corăbiile din Tarsis. 8 Întocmai cum auziserăm spunându-se, așa am văzut în cetatea Domnului Oștirilor, în cetatea Dumnezeului nostru: Dumnezeu o va face să dăinuie pe vecie. (Oprire) 9 Dumnezeule, la bunătatea Ta ne gândim în mijlocul Templului Tău! 10 Ca și Numele Tău, Dumnezeule, și lauda Ta răsună până la marginile pământului; dreapta Ta este plină de îndurare. 11 Se bucură muntele Sionului și se veselesc fiicele lui Iuda de judecățile Tale. 12 Străbateți Sionul și ocoliți-l, numărați-i turnurile, 13 priviți-i întăritura și cercetați-i palatele, ca să le povestiți celor ce vor veni după voi! 14 Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră până la moarte. |