Psalmi 110 - Biblia Dumitru Cornilescu 2024PSALMUL 110 Un psalm al lui David 1 Domnul I-a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale!” 2 Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând: „Stăpânește în mijlocul vrăjmașilor Tăi!” 3 Poporul Tău este plin de înflăcărare când Îți aduni oștirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua. 4 Domnul a jurat și nu-I va părea rău: „Tu ești preot în veac, în felul lui Melhisedec.” 5 Domnul, de la dreapta Ta, îi zdrobește pe împărați în ziua mâniei Lui. 6 El face dreptate printre neamuri: totul este plin de trupuri moarte; El zdrobește capete pe toată întinderea țării. 7 El bea din pârâu în timpul mersului, de aceea Își înalță capul. |