Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Psalmi 53 - Biblia în Versiune Actualizată 2018


Liderului muzical. Se cântă cu fluierul. Un maschil al lui David.

1 Nebunul zice în inima lui: „Nu există Dumnezeu!” Oamenii au un comportament degradat (moral). Comit nedreptăți oribile! Nu mai există niciunul care să facă ce este bine.

2 Dumnezeu Se apleacă și privește din cer, observând ce fac fiii oamenilor. El urmărește să vadă dacă există vreunul care să aibă înțelepciune și care vrea să Îl caute.

3 Dar toți s-au rătăcit. Toții au devenit niște oameni corupți! Nu mai există unul care să facă ce este bine. Nici măcar unul!

4 Oare (niciodată) nu vor mai (putea) realiza ce fac aceia care comit nedreptatea și care mănâncă pe poporul meu exact cum mănâncă pâine, refuzând să Îl cheme pe Dumnezeu?

5 Chiar acolo unde erau, au fost afectați de panică. Au avut o emoție violentă pe care nu au mai experimentat-o niciodată. S-a întâmplat așa pentru că Dumnezeu a împrăștiat oasele celor care te-au atacat. I-ai determinat să le fie rușine, pentru că Dumnezeu i-a abandonat.

6 Cine va aduce salvare pentru Israel din Sion? Când Dumnezeu va aduce înapoi captivii poporului Său, Iacov va fi vesel și Israel se va bucura!

Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

Lean sinn:



Sanasan