Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Proverbe 15 - Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Un răspuns oferit într-un mod delicat, diminuează supărarea; dar un cuvânt dur provoacă mânia.

2 Limba înțelepților folosește corect cunoașterea; dar gura proștilor aruncă permanent nebunie.

3 Ochii lui Iahve văd (ce se întâmplă) în orice loc; și ei supraveghează atât pe oamenii răi, cât și pe cei buni.

4 Limba care determină însănătoșirea este un pom de viață; dar limba care vorbește într-un mod dăunător afectează negativ spiritul.

5 Omul nebun desconsideră învățătura tatălui lui; dar cine acceptă corectarea verbală, este înțelept.

6 În casa omului corect este mare bogăție; dar venitul celor răi le produce necaz.

7 Buzele celor înțelepți răspândesc cunoaștere; dar nu la fel se întâmplă și cu inima nebunilor.

8 Sacrificiul celor răi este ceva oribil înaintea lui Iahve; dar rugăciunea celor corecți Îi este plăcută.

9 Comportamentul celor răi este un oribil stil de viață înaintea lui Iahve; dar El îi iubește pe cei care doresc permanent să și-l corecteze.

10 Cel care abandonează drumul bun, va fi pedepsit cu severitate; și cine desconsideră corectarea verbală, va muri.

11 Locuința morților și locul de distrugere sunt cunoscute lui Iahve; cu atât mai mult El cunoaște se ce întâmplă în inimile fiilor oamenilor!

12 Celui care ridiculizează pe alții, nu îi place să fie corectat; și acest fapt explică de ce el nu se va duce la cei înțelepți.

13 O inimă veselă înseninează fața; dar prin întristarea inimii, spiritul (omului) este foarte rău afectat.

14 Inima oamenilor competenți caută cunoașterea; dar gura celor nebuni se hrănește cu prostie.

15 Toate zilele omului supărat sunt rele; dar cel cu inima veselă, are o permanentă sărbătoare.

16 Mai bine să ai puține lucruri împreună cu frica de Iahve, decât să deții o mare bogăție dar să nu poți avea liniște (din cauza ei).

17 Mai bine să mănânci legume și să beneficiezi de dragoste, decât să te hrănești dintr-un bou îngrășat în timp ce ești afectat de ură.

18 Omul care se mânie imediat, provoacă certuri; dar cel răbdător atenuează disputa verbală.

19 Drumul leneșului este blocat de spini; dar poteca celor corecți este nivelată.

20 Un fiu înțelept produce bucurie tatălui lui; dar cel nebun își desconsideră mama.

21 Nebunia este o satisfacție pentru omul fără judecată sănătoasă; dar cel care înțelege lucrurile, se menține pe drumul corect.

22 Fără o bună consiliere, planurile eșuează; dar ele reușesc atunci când sunt mulți consilieri.

23 Omul are o mare satisfacție să dea un răspuns bine gândit; și ce bun este un cuvânt spus la momentul oportun!

24 Pentru omul înțelept, drumul vieții duce în sus; și el nu îi permite să coboare spre locuința morților.

25 Iahve distruge casa celor aroganți; dar El păzește proprietatea văduvei.

26 Planurile rele sunt ceva oribil înaintea lui Iahve; dar cuvintele care sunt spuse din sinceritate, Îi sunt plăcute.

27 Omul lacom de câștig produce necaz familiei lui; dar cel care urăște mita, va trăi.

28 Inima omului corect analizează răspunsurile; dar gura celor răi aruncă mereu cuvinte dăunătoare.

29 Iahve este departe de cei răi; dar El ascultă rugăciunea celor corecți.

30 O privire voioasă înveselește inima; și veștile bune asigură sănătate oaselor.

31 Omul care acceptă corectarea ce îl conduce la viață, va locui printre înțelepți.

32 Cine ignoră corectarea verbală, se desconsideră; dar cine acceptă reproșurile, obține înțelepciune.

33 Frica de Iahve îl învață pe om înțelepciunea; iar comportamentul care demonstrează modestie, merge înaintea gloriei.

Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

Lean sinn:



Sanasan