Zaharia 4 - Biblia Traducerea Fidela 20151 Și îngerul care vorbea cu mine a venit din nou și m-a trezit, ca pe un om care este trezit din somnul său, 2 Și mi-a spus: Ce vezi? Iar eu am zis: Am privit, și iată, un sfeșnic cu totul de aur cu un potir în vârful lui și cele șapte candele ale lui pe el; și șapte țevi la cele șapte candele, care sunt în vârful lui, 3 Și doi măslini lângă el, unul pe partea dreaptă a potirului și celălalt pe partea stângă a lui. 4 Astfel am răspuns și am vorbit îngerului care vorbea cu mine și am zis: Ce sunt acestea, domnul meu? 5 Atunci îngerul care vorbea cu mine a răspuns și mi-a zis: Nu știi ce sunt acestea? Iar eu am spus: Nu, domnul meu. 6 Atunci el a răspuns și mi-a vorbit, zicând: Acesta este cuvântul DOMNULUI către Zorobabel, spunând: Nu prin tărie, nici prin putere, ci prin duhul meu, spune DOMNUL oștirilor. 7 Cine ești tu, munte mare? Înaintea lui Zorobabel tu vei deveni o câmpie; și el va scoate piatra de căpătâi cu strigăte, zicând: Har, har pentru ea. 8 Mai mult, cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând: 9 Mâinile lui Zorobabel au pus temelia acestei case; mâinile lui de asemenea o vor termina; iar tu vei cunoaște că DOMNUL oștirilor m-a trimis la voi. 10 Căci cine a disprețuit ziua lucrurilor mici? Fiindcă ei se vor bucura și vor vedea firul cu plumb în mâna lui Zorobabel împreună cu cei șapte; aceștia sunt ochii DOMNULUI, care aleargă încoace și încolo pe întreg pământul. 11 Atunci am răspuns și i-am zis: Ce sunt acești doi măslini în dreapta sfeșnicului și în stânga lui? 12 Și am răspuns din nou și i-am zis: Ce sunt aceste două ramuri de măslin, care prin cele două țevi de aur golesc untdelemnul de aur din ele însele? 13 Și el mi-a răspuns și a zis: Nu știi ce sunt acestea? Iar eu am spus: Nu, domnul meu. 14 Atunci el a zis: Acestea sunt cei doi unși care stau în picioare lângă Domnul întregului pământ. |
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.