Rut 4 - Biblia Traducerea Fidela 20151 Atunci Boaz a urcat la poartă și s-a așezat acolo; și, iată, răscumpărătorul, de care vorbise Boaz, a trecut pe acolo; și i-a spus: Tu, cutare, abate-te și așază-te aici. Și s-a abătut și s-a așezat. 2 Și a luat zece bărbați dintre bătrânii cetății și a spus: Așezați-vă aici. Și s-au așezat. 3 Și i-a spus răscumpărătorului: Naomi, care a ieșit din țara Moabului, vinde o parcelă de pământ, care a fost a fratelui nostru Elimelec. 4 Și m-am gândit să te înștiințez, spunând: Cumpăr-o înaintea locuitorilor de aici și înaintea bătrânilor poporului meu. Dacă o răscumperi, răscumpăr-o; iar dacă nu o răscumperi, spune-mi ca să știu, fiindcă în afară de tine nu este altul care să o răscumpere și după tine sunt eu. Iar el a spus: O voi răscumpăra. 5 Atunci Boaz a spus: În ziua în care cumperi câmpul din mâna lui Naomi, trebuie să îl cumperi de asemenea și de la Rut moabita, soția mortului, pentru a ridica numele mortului peste moștenirea lui. 6 Iar răscumpărătorul a spus: Nu îl pot răscumpăra pentru mine, ca nu cumva să stric moștenirea mea, răscumpără dreptul meu pentru tine, fiindcă eu nu îl pot răscumpăra. 7 Acum, acesta era obiceiul în acel timp în Israel, referitor la răscumpărare și schimb, pentru a confirma toate lucrurile: un bărbat își scotea sandala și o dădea vecinului său și aceasta era o mărturie în Israel. 8 De aceea răscumpărătorul i-a spus lui Boaz: Cumpără-l pentru tine. Astfel și-a scos sandala. 9 Și Boaz a spus bătrânilor și întregului popor: Voi sunteți martori astăzi, că am cumpărat tot ce a fost a lui Elimelec și tot ce a fost a lui Chilion și a lui Mahlon, din mâna lui Naomi. 10 Mai mult, pe Rut moabita, soția lui Mahlon, am cumpărat-o să fie soția mea, pentru a ridica numele mortului peste moștenirea lui, pentru ca numele mortului să nu fie stârpit dintre frații săi și de la poarta locului său; voi sunteți martori astăzi. 11 Și toți oamenii care au fost la poartă, și bătrânii, au spus: Suntem martori. DOMNUL să facă pe femeia care a intrat în casa ta, ca pe Rahela și ca pe Leea, care au ridicat, amândouă, casa lui Israel, și fă ce este demn în Efrata și fii faimos în Betleem; 12 Și să fie casa ta ca și casa lui Farez, pe care l-a născut Tamar lui Iuda, din sămânța pe care DOMNUL ți-o va da din această tânără. 13 Astfel că Boaz a luat-o pe Rut, și ea a fost soția lui; și când a intrat la ea, DOMNUL i-a dat să rămână însărcinată și a născut un fiu. 14 Și femeile i-au spus lui Naomi: Binecuvântat fie DOMNUL, care nu te-a lăsat astăzi fără un răscumpărător, ca numele lui să fie faimos în Israel. 15 Și el îți va fi un restaurator al vieții tale și un îngrijitor al bătrâneții tale; fiindcă nora ta, care te iubește, care îți este mai bună decât șapte fii, l-a născut. 16 Și Naomi a luat copilul și l-a așezat pe sânul ei și i-a devenit dădacă. 17 Și vecinele ei, i-au dat nume, spunând: Un fiu i s-a născut lui Naomi și i-au pus numele Obed, el este tatăl lui Isai, tatăl lui David. 18 Acestea sunt acum generațiile lui Farez: Farez a născut pe Hețron; 19 Și Hețron a născut pe Ram; și Ram a născut pe Aminadab; 20 Și Aminadab a născut pe Nașon; și Nașon a născut pe Salmon; 21 Și Salmon a născut pe Boaz; și Boaz a născut pe Obed; 22 Și Obed a născut pe Isai; și Isai a născut pe David. |
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.