Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Psalmi 5 - Biblia Traducerea Fidela 2015


Mai marelui muzician pe instrumente de suflat, un psalm al lui David.

1 Deschide urechea la cuvintele mele, DOAMNE, ia aminte la meditația mea.

2 Dă ascultare vocii strigătului meu, Împăratul meu și Dumnezeul meu, fiindcă ție mă voi ruga.

3 Dimineața îmi vei auzi vocea, DOAMNE; dimineața îmi voi îndrepta rugăciunea spre tine și voi privi în sus.

4 Căci tu nu ești un Dumnezeu care are plăcere în stricăciune, nici răul nu va locui cu tine.

5 Nebunii nu vor sta în picioare înaintea ochilor tăi, tu îi urăști pe toți lucrătorii nelegiuirii.

6 Vei nimici pe cei ce vorbesc minciună; DOMNUL va detesta pe omul sângeros și înșelător.

7 Dar cât despre mine, eu voi intra în casa ta în mulțimea milei tale și în teama ta mă voi închina spre templul tău sfânt.

8 Condu-mă, DOAMNE, în dreptatea ta din cauza dușmanilor mei; fă dreaptă calea ta înaintea feței mele.

9 Căci nu este credincioșie în gura lor; lăuntrul lor este adevărată stricăciune, gâtlejul lor este un mormânt deschis; ei lingușesc cu limba lor.

10 Nimicește-i, Dumnezeule; lasă-i să cadă prin propriile lor sfaturi; aruncă-i afară în mulțimea fărădelegilor lor, pentru că s-au răzvrătit împotriva ta.

11 Dar să se bucure toți cei ce își pun încrederea în tine; să strige de bucurie întotdeauna, pentru că îi aperi; de asemenea, să se bucure în tine cei ce iubesc numele tău.

12 Căci tu, DOAMNE, vei binecuvânta pe cel drept; cu favoare îl vei înconjura ca și cu un scut.

Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

Lean sinn:



Sanasan