Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Psalmi 112 - Biblia Traducerea Fidela 2015

1 Lăudați pe DOMNUL. Binecuvântat este omul care se teme de DOMNUL, care își găsește mult plăcerea în poruncile lui.

2 Sămânța lui va fi tare pe pământ, generația celor integri va fi binecuvântată.

3 Avere și bogății vor fi în casa lui, și dreptatea lui dăinuiește pentru totdeauna.

4 Celor integri le răsare lumină în întuneric, el este cu har și plin de compasiune și drept.

5 Un om bun arată favoare și împrumută, el se îngrijește de lucrurile lui cu discernământ.

6 Cu siguranță nu se va clătina niciodată, cel drept va fi în amintire pentru totdeauna.

7 Nu se va teme de veștile rele, inima lui este hotărâtă, încrezându-se în DOMNUL.

8 Inima lui este întemeiată, el nu se va teme, până ce își va vedea dorința împlinită asupra dușmanilor săi.

9 El a împrăștiat, a dat săracului; dreptatea lui dăinuiește pentru totdeauna; cornul lui va fi înălțat cu onoare.

10 Cel stricat va vedea și se va mâhni; își va scrâșni dinții și se va topi, dorința celor stricați va pieri.

Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

Lean sinn:



Sanasan