Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Marcu 16 - Biblia Traducerea Fidela 2015

1 Și după ce a trecut sabatul, Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov, și Salome au cumpărat miresme, ca să vină și să îl ungă.

2 Și foarte devreme în dimineața primei zile a săptămânii, au venit la mormânt, la răsăritul soarelui.

3 Și spuneau între ele: Cine ne va rostogoli deoparte piatra de la ușa mormântului?

4 Și când s-au uitat, au văzut că piatra fusese rostogolită deoparte; fiindcă era foarte mare.

5 Și intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în dreapta, îmbrăcat cu o robă lungă, albă; și s-au înspăimântat.

6 Iar el le-a spus: Nu vă înspăimântați; voi căutați pe Isus din Nazaret, cel crucificat; el a înviat, nu este aici; iată, locul unde l-au pus.

7 Dar mergeți, spuneți discipolilor săi și lui Petru, că el merge înaintea voastră în Galileea; acolo îl veți vedea, așa cum v-a spus.

8 Și au ieșit repede și au fugit de la mormânt, pentru că au tremurat și au fost uimite; și nu au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.

9 Și după ce Isus a înviat devreme în prima zi a săptămânii, s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte draci.

10 Ea s-a dus și le-a spus celor ce au fost cu el, pe când jeleau și plângeau.

11 Iar ei, auzind că este viu și că a fost văzut de ea, nu au crezut.

12 După aceea, s-a arătat într-un alt chip la doi dintre ei, pe când umblau și mergeau la câmp.

13 Și s-au dus și au spus celor rămași; dar nici pe ei nu i-au crezut.

14 La urmă, s-a arătat celor unsprezece în timp ce ședeau la masă și le-a reproșat necredința și împietrirea inimii, pentru că nu i-au crezut pe cei ce l-au văzut după ce a înviat.

15 Și le-a spus: Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată creatura.

16 Cel ce crede și este botezat, va fi salvat; dar cel ce nu crede va fi damnat.

17 Și aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: În numele meu vor scoate draci; vor vorbi limbi noi;

18 Vor lua șerpi; și dacă vor bea orice lucru ucigător, nicidecum nu îi va vătăma; vor pune mâinile pe bolnavi și ei se vor însănătoși.

19 Așa că, după ce Domnul le-a vorbit, a fost primit sus la cer și a șezut la dreapta lui Dumnezeu.

20 Și ei au plecat și au predicat pretutindeni, Domnul lucrând cu ei și confirmând cuvântul cu semne care îi urmau. Amin.

Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

Lean sinn:



Sanasan