Кынтаря кынтэрилор 6 - Biblia Traducerea Fidela 20151 Unde s-a dus preaiubitul tău, tu, cea mai frumoasă printre femei? Unde s-a abătut preaiubitul tău? Ca să îl căutăm împreună cu tine. 2 Preaiubitul meu s-a coborât în grădina lui, la paturile de miresme, să pască turmă în grădini și să adune crini. 3 Eu sunt a preaiubitului meu și preaiubitul meu este al meu; el paște turmă printre crini. 4 Tu ești minunată, iubita mea, ca Tirța, frumoasă ca Ierusalimul, înfricoșătoare ca o armată cu steaguri. 5 Întoarce-ți ochii de la mine, căci m-au cucerit; părul tău este ca o turmă de capre care se arată din Galaad. 6 Dinții tăi sunt ca o turmă de oi, venite de la scăldare, toate cu miei gemeni și niciuna nu este stearpă între ele. 7 Ca o bucată de rodie sunt tâmplele tale între șuvițele tale. 8 Sunt șaizeci de împărătese și optzeci de concubine și fecioare fără număr. 9 Porumbița mea, neîntinata mea este doar una; ea este singură la mama ei, ea este alegerea dintâi a celei ce a născut-o. Fiicele au văzut-o și au binecuvântat-o; da, împărătesele și concubinele și ele au lăudat-o. 10 Cine este ea, care se ivește ca dimineața, frumoasă ca luna, senină ca soarele și înfricoșătoare ca o armată cu steaguri? 11 Am coborât în grădina nucilor, să văd fructele văii și să văd dacă vița a înflorit și rodiile au înmugurit. 12 Înainte de a-mi da seama, sufletul meu m-a făcut precum carele lui Aminadib. 13 Întoarce-te, întoarce-te, Sulamito! Întoarce-te, întoarce-te, ca să te privim! Ce veți vedea în Sulamita? Cum ar fi jocul a două armate. |
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.