Isaia 20 - Biblia Traducerea Fidela 20151 În anul în care Tartan a venit la Asdod, (când Sargon, împăratul Asiriei, l-a trimis) și a luptat împotriva Asdodului și l-a luat; 2 În același timp DOMNUL a vorbit prin Isaia, fiul lui Amoț, spunând: Du-te și dezleagă pânza de sac de pe coapsele tale și dă-ți jos sandala din picior. Și el a făcut astfel, umblând gol și desculț. 3 Și DOMNUL a spus: Așa cum servitorul meu Isaia a umblat gol și desculț trei ani ca un semn și o minune peste Egipt și peste Etiopia, 4 La fel împăratul Asiriei îi va duce pe egipteni prizonieri și pe etiopieni captivi, tineri și bătrâni, goi și desculți, chiar cu fesele lor descoperite, spre rușinea Egiptului. 5 Și vor fi înspăimântați și rușinați de Etiopia, așteptarea lor, și de Egipt, gloria lor. 6 Și locuitorul acestei insule va spune în acea zi: Iată, astfel este speranța noastră, la care fugim pentru ajutor, pentru a fi eliberați de împăratul Asiriei, și cum vom scăpa? |
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.