Psalmi 65 - Biblia în versuri 2014Drept o cântare se arată 1 Doamne-n Sion ești lăudat Cu-ncredere, neîncetat, Iar juruințele rostite, Cu toate, fi-vor împlinite. 2 Tu, Doamne, ești Acela care Ruga asculți, la fiecare. De-aceea, oamenii – știu bine – Cu toții vor veni la Tine. 3 Nelegiuiri ne-au copleșit, Dar Tu, iertări, ne-ai dăruit. 4 Ferice celui ce-i ales, Care de Tine-a fost cules Să umble înaintea Ta Și-n ale Tale curți va sta! Noi – de sfințenia cea pe care Doar Templul Tău cel sfânt o are, De binecuvântarea-aflată În Casa Ta cea minunată – O să ne săturăm, mereu. 5 Tu ești al nostru Dumnezeu Și-n bunătatea Ta cea mare, Tu ne asculți fără-ncetare, Făcând minuni pe-ntinsul firii, Căci Tu ești Domnul mântuirii. Nădejde ești, celor ce sânt Drept margini pentru-acest pământ, Precum și ale mărilor. 6 El dă tărie munților, Căci al Lui mijloc e încins Doar cu puteri de necuprins. 7 El potolește-n largul zării Urletul mânios al mării, Oprește valul mărilor Și zarvele popoarelor. 8 Locuitorii care sânt Aflați la margini de pământ, Înspăimântați se dovedesc, Minunile-Ți când le zăresc. Tu veselie-ai împărțit Și în apus și-n răsărit. 9 Pământul, Tu l-ai cercetat: Belșug și bogății i-ai dat. Cu râuri ce-s dumnezeiești, Pline de apă, îl stropești. Tu ne dai grâu, să ne hrănească; Iată cum faci ca să rodească: 10 Uzi brazdele de pe pământ, Iar bulgării sfărmați le sânt, Căci Tu mereu le trimiți ploaie Care îi face să se-nmoaie. Apoi, răsadul așezat În brazde-i binecuvântat. 11 Cu bunătăți încununezi Anul și-l binecuvântezi, Iar pașii Tăi varsă belșug, Pe brazdele trase de plug. 12 Câmpiile-n pustiu aflate, De Tine doar sunt adăpate. Faci dealurile ca să fie Încinse doar cu veselie. 13 Toate pășunile apoi, Pline-s de turmele de oi, Iar văile sunt îmbrăcate Cu grânele îmbelșugate. Toate strigă de bucurie, Căci toate-Ți cântă slavă Ție. |
Copyright © 2014 Ioan Ciorca