Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Psalmi 6 - Biblia în versuri 2014


De David e alcătuit

1 Doamne, să nu mă pedepsești – Când voi greși – cu-a Ta mânie. Doamne, să nu mă mai lovești, Mustrându-mă cu-a Ta urgie.

2 Ai milă, căci mă ofilesc Și-mi tremură oasele-n mine. Mă vindecă Tată ceresc, Căci aștept milă de la Tine.

3 Sufletul meu e îngrozit Și mă întreb, cu disperare, Cât timp vei mai fi zăbovit Până-mi areți a Ta-ndurare?

4 Întoarce-Te, o Domnul meu, Și sufletul mi-l izbăvește. Pentru a Ta-ndurare, eu, Doamne, te rog, mă mântuiește!

5 Căci cel ce moare e pierit Și nu-și va aminti de Tine. De cine ai să fii slăvit Printre cei morți, Doamne? De cine?

6 De gemete, mă simt secat Și nu mai pot! Să plâng îmi vine! Tot așternutul mi-e udat, Căci nopțile-s de lacrimi pline.

7 Chipul mi-e supt și-mbătrânesc De-atât de multă întristare, Din pricină că mă simțesc Că-s prigonit fără-ncetare.

8 Voi, cei cari rele săvârșiți, Îndepărtați-vă de mine, Căci Domnul meu mi-a auzit Plânsul și-n ajutor, îmi vine.

9 Domnul, mereu, m-a ascultat: Ce I-am cerut, îmi dăruiește, Iar rugile ce le-am ‘nălțat, El ne-ncetat mi le-mplinește.

10 Nici unul din vrăjmașii mei, În fața mea, piept, nu pot ține. Cuprinși de spaimă fi-vor ei, Dând înapoi, plini de rușine.

Copyright © 2014 Ioan Ciorca

Lean sinn:



Sanasan