Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Psalmi 54 - Biblia în versuri 2014


Și-ascuns se află printre noi?” –

1 Mă scapă Doamne-n ceasul rău, Prin Numele Cel Sfânt al Tău, Și fă-mi dreptate – nu mai sta – Acuma, prin puterea Ta!

2 Ascultă a mea rugăciune Și seama ia, la ce voi spune!

3 Niște străini s-au adunat, În contra mea s-au răsculat Și viața mea o urmăresc. Oameni-aceștia nu gândesc Și nu se tem de Dumnezeu.

4 Domnul e ajutorul meu, Căci sufletul mi-l sprijinește,

5 Iar răului ce mi-l dorește Vrăjmașul meu, are să cadă Al meu asupritor drept pradă. Doamne-n credincioșia Ta, Zdrobește-i grabnic, nu mai sta!

6 Jertfe de bună voie – iată – Îți voi aduce-atunci, de-ndată, Iar cât am să trăiesc pe lume, Eu am să laud al Tău Nume, Căci Tu ești binevoitor.

7 Tu ești al meu izbăvitor Și cu ai mei ochi am zărit Felul în care-ai împlinit A mea dorință arzătoare, Care fusese privitoare La cei ce-n jurul meu erau Și cari mereu mă dușmăneau.

Copyright © 2014 Ioan Ciorca

Lean sinn:



Sanasan